Sorin Oprescu nu va fi extrădat în România. Autorităţile elene au decis că fostul primar poate rămâne liber în Grecia, după ce au analizat documentele suplimentare cerute de la autoritatile din Romania, anunţă România TV.
Vă reamintim că judecătorii de la Curtea de Apel București l-au condamnat pe Sorin Oprescu la 10 ani și 8 luni de închisoare. Pedeapsa a fost dublată față de condamnarea pe fond, atunci când a primit 5 ani și 4 luni de închisoare. Sentința a fost dată la mijlocul lunii mai, dar fostul edil se afla în Grecia încă din aprilie.
Oprescu a fost reținut în Grecia, dar o instanță locală a decis să-l elibereze pe o cauțiune de 5.000 de euro.
Înainte să fie eliberat, Sorin Oprescu, care are 70 de ani, a stat 11 zile în arest, din momentul capturării sale în Grecia şi până când judecătorii au apucat să facă primele audieri în procesul extrădării.
În timpul celor două termene de până acum, Sorin Oprescu le-a explicat magistraților de la Curtea de Apel din Atena că procesul din România nu ar fi fost corect pentru că pedeapsa este prea mare.
Sorin Oprescu a cerut anularea condamnării la două instanțe de judecată din România. Avocații lui speră că, în acest fel, va scăpa de sentința penală și de pedeapsa de 10 ani și 8 luni cu executare. Una dintre contestații a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, iar judecătorii au respins-o.
„Respinge, ca neintemeiată, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de către petentul OSM. Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la pronunțarea hotărârii de către C.J.U.E. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Mandatului European de Arestare nr. ………., emis pe numele petentului OSM, până la soluționarea contestației la executare. Calea de atac se va exercita odata cu fondul cauzei. Acorda termen de judecata la data de 25.07.2022”, se arată în minuta instanței.