Sportiva noastră a comentat problemele legate de pașaportul biologic, în urma cărora Sport Resolutions a suspendat-o doi ani, dar apoi TAS a anulat decizia.
Simona spune că problemele din pașaportul biologic au apărut din cauza laboratorului WADA acreditat de la București, care ar fi procesat greșit probele de sânge luate.
“Eu nu am știut ce este cu acel document legat de proba de sânge. Dar îmi aduc aminte că eram la Lausanne și erau niște ecrane. Vine fratele meu și zice: ‘tu vezi că scrie în română pe document?’ Și văd steagul României. Am avut un moment în care n-am mai putut să zic nimic. A fost un șoc inexplicabil. Este foarte greu și acum.
A fost cel mai mare șoc din viața mea să știu că proba din București a fost testată neținând cont de reguli. Au fost 2 ore și ceva în care sângele meu a stat la temperatură greșită. Eu mi-am exprimat și acolo părerea că o carieră de 25 de ani poate fi distrusă prin neglijență, reavoință. Nu se poate să se întâmple așa ceva la un nivel atât de înalt. De aceea m-am simțit trădată. Nu am cerut să fiu favorizată, dar țin foarte mult să se respecte niște reguli, să fiu testată așa cum trebuie. S-a dovedit că nu există nicio urmă de dopaj în sângele meu”, a spus Simona Halep la Antena 3.
TAS a anulat complet sancțiunea primită de Simona Halep în legătură cu problemele din pașaportul biologic. Simona a rămas doar cu o suspendare de 9 luni pentru că a consumat un supliment contaminat.