Potrivit declarațiilor făcute de vedeta TV, cele două facturi au ajuns la suma de 14.000 de lei, adică aproape 3.000 de euro, o sumă pe care aceasta o consideră exagerată.
Acum pensionară, după o prosperă carieră în lumea afacerilor, sexagenara milionară (cu o avere estimată la circa 7,5 milioane de euro) Tatoiu locuiește într-o vilă impresionantă, o casa pe două nivele, cu nouă camere, proprietate evaluată la peste 2 milioane de euro. Și pe care a construit-o soțul său, inginer de profesie, de la 0, în inima Cartierului Francez, una dintre cele mai scumpe zone din Capitală.
”Mi-a venit factura la gaze și la energie pe luna decembrie și jumătate din ianuarie 14.000 de lei. Am pisici și n-am piscină. Ăștia care ne-am făcut case, să ne trăiască. Amândouă facturile sunt furăciuni”, s-a plâns Monica Tatoiu.
Pensionară ”de lux”, Monica Tatoiu și-a făcut ieșirea din lumea lumea afacerilor pentru o viață mult mai liniștită, în care să se bucure de anii cât a cotizat în sistemul public.
A debutat în categoria pensionarilor cu o remunerație de circa 12.000 lei, după cum chiar ea ne spune. ”Am o pensie mare, pentru că toate veniturile au fost trecute în cartea de muncă. Eu am început cu 600 dolari pe cartea de muncă și am terminat cu 10.000 euro”, adaugă cea care a condus o importantă companie de produse cosmetice între 1996 și 2008.