În cadrul spectacolelor, tematicile vor celebra valorile autentice şi contribuţiile remarcabile ale oamenilor de ştiinţă, cultură şi sport.
Durata fiecărui show este de aproximativ 45 de minute, iar accesul este gratuit.
Programul spectacolelor de anul acesta va fi următorul: în lunile mai şi august, spectacolele vor începe la 21:00; în lunile iunie şi iulie, ora de începere a spectacolelor va fi 21:30; în luna septembrie, spectacolele vor începe la 20:00.
Fântânile urbane din Piaţa Unirii au fost modernizate şi redeschise în 2018 şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, printr-un proces de reabilitare coordonat de Apa Nova.
În zilele şi în intervalul orar în care au loc spectacole, traficul rutier va fi restricţionat pe Bulevardul Unirii, segmentul cuprins între Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântâni).