„România, cu sprijinul NATO și cu participarea armatei ucrainene, intenționează să pună mâna pe Transnistria și să efectueze represiuni politice masive împotriva tuturor susținătorilor Rusiei. Acest lucru va pune Rusia într-o poziție foarte dificilă. După operațiunea militară, România plănuiește să anexeze Moldova”, și-a exprimat Markov punctul de vedere, conform publicației Pravda.
Anterior, fostul ministru al Apărării al RDP, Igor Strelkov, a declarat, citând propriile surse, că România face pregătiri ascunse pentru capturarea Moldovei. Luni, 25 aprilie, Ministerul Securității de Stat al Transnistriei a fost atacat cu lansatoare de grenade, însă acest atac a fost pus de Ucraina pe seama agenților secreți ruși, care vor să creeze confuzie și pretexte pentru o eventuală invazie.
Rușii vorbesc în ultima perioadă despre modul în care rușii din zona Republicii Moldova sunt oprimați, însă acest lucru este o ficțiune. Cel mai probabil, subliniază experții militari, Rusia își găsește pretexte pentru noi „operațiuni speciale” care să îi ducă lui Vladimir Putin mai multă glorie în rândul populației.
„Controlul asupra Sudului Ucrainei este o altă ieșire către Transnistria, unde există și fapte de oprimare a populației de limbă rusă. Se pare că acum suntem în război cu întreaga lume, așa cum a fost în Marele Război Patriotic, toți. a Europei, întreaga lume a fost împotriva noastră. Și acum același lucru, nu le-a plăcut niciodată Rusia”, explica generalul rus Rustam Minnekaev.