Vlad Pufu a fost ales senator în anul 2020 pe listele PNL Buzău, unde a şi activat ca preşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Buzău până la demisia din funcţie a fostului preşedinte Gabriel Avrămescu. Odată cu Avrămescu, senatorul Vlad Pufu a demisionat din funcţia deţinută, pentru ca ulterior să revină asupra deciziei şi să îşi continue mandatul de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Buzău până după alegerile locale din 2024, când nu a mai candidat pentru nici o funcţie în partid.
Marţi, pe pagina de Facebook a lui Vlad Pufu acesta a anunţat că va candida pentru un post de Senator în judeţul vecin.
„Voi candida la alegerile din 1 decembrie pentru Senatul României în judeţul Ialomiţa. Biroul Politic Naţional a validat candidaturile propuse de organizaţia PNL Ialomiţa şi am onoarea şi bucuria să deschid lista pentru Senat. Mulţumesc Biroului Politic Naţional al PNL pentru încrederea acordată! Depline aprecieri întregii organizaţii PNL Ialomiţa şi preşedintelui Dragoş Soare! Cred că activitatea mea din mandatul 2020 – 2024 reflectă seriozitatea, munca şi dedicarea cu care m-am implicat în toate proiectele. Îmi propun ca în viitorul mandat de parlamentar să continui ceea ce am început şi să promovez, la fel ca până acum, valorile liberale autentice. Partidul Naţional Liberal are cel mai complex program pentru comunitate, familie şi România modernă!”, a scris Vlad Pufu pe pagina sa de Facebook.