Rise Project a publicat detalii despre captura de atunci, dar și declarațiile pe care le făcea acum cinci ani Andrei Busuioc, pe atunci vânzător de accesorii auto.
În 2015, poliția din Chișinău l-a arestat pe Andrei Busuioc, comerciant de accesorii auto la vremea aceea. Alți șapte inși au fost luați pe sus împreună cu el, scriu jurnaliștii de la Rise Project.
Brigada Antidrog descoperise că Busuioc creștea marijuana în curtea casei sale de la țară și o comercializa pe piața neagră din republică. Poliția i-a inventariat plantația și a găsit la percheziții un sac deja recoltat.
Acum, Andrei Busuioc este ales în Senatul României, reprezentând circumscripția Vaslui.
„Zilele acestea, senatorul Busuioc a combătut fervent educația sexuală în școli și a îndemnat pe Facebook „ca și ceilalți aleși ai poporului să dea dovadă de rațiune pentru a proteja copiii României”. ”Familia, Credința, Națiunea și Libertatea, sunt valorile pentru care s-a regăsit în AUR”, notează jurnaliștii publicației de investigații.
„Dosarul este în judecată, nu vreau să comentez încă, că sunt pe val toate. Eu am să mă pronunț cumva, mă rog, ca ancheta să meargă așa cum trebuie, n-am vrut să expun, nici n-aș vrea să ies în presă (…). La instanța de fond n-a fost admis niciun martor, dar acum la a doua instanță, au primit martorii și eu cred că se va demonstra că n-am nicio vină. Atunci (la interogatoriul poliței – nr) eram stresat, am fost luat așa prin surprindere… Vă spun sincer, eu nu fumez țigări. Și nici nu consumam alcool (…).
După incident am început să mai iau așa câte o bere, dar atunci duceam un mod de viață sănătos. Acum, dacă urmăriți rolul dosarului meu, veți observa că toți anchetatorii, e o gașcă întreagă, au fost demisionați că fabricau dosare. Dar nu vreau să spun asta deocamdată, aștept să se pronunțe instanța” – a declarat senatorul Andrei Busuioc pentru Rise Project.