Alegerile prezidențiale din SUA vor fi decisive pentru întreaga omenire, vor aduce pacea sau o evoluție spre un al treilea război mondial, a declarat președintele sârb Aleksandar Vucic, citat de agenția de presă de stat rusească TASS.
„Aceste alegeri sunt într-adevăr cele mai importante. Posibil, acestea sunt cele mai importante alegeri din istoria omenirii care pot duce la pace sau la război. S-ar putea întâmpla. Acest lucru nu este sigur, dar s-ar putea întâmpla ca aceste alegeri să ducă la pace sau la continuarea unui război care poate duce la un al Treilea Război Mondial”, a declarat Vucic.
Alegerile prezidențiale din Statele Unite se desfășoară marți, 5 noiembrie.
Inițial, democrații ar fi trebuit să fie reprezentați de actualul președinte al SUA, Joe Biden, dar, în urma prestației sale slabe la dezbaterea din iunie cu fostul președinte american Donald Trump, acesta a optat să se retragă din cursă și a susținut-o pe vicepreședintele Kamala Harris.
Ulterior, Harris, vicepreședintele SUA, a fost desemnată oficial drept candidat prezidențial al partidului la Convenția Națională Democrată din Chicago.