Mesajul sumbru a fost transmis în timpul discursului lui Tedros Adhanom Ghebreyesus la Universitatea din Glasgow, săptămâna aceasta. Directorul General al OMS reflecta asupra pandemiei de coronavirus și cum vaccinările au ajuns prea târziu în țările considerate „cele mai sărace” din lume, ceea ce s-a soldat cu „pierderi de vieți omenești”, scrie Daily Star.
El a continuat să afirme că vremurile rele vor reveni odată cu apariția altei pandemii și că lumea nu este cu adevărat pregătită să facă față.
„Istoria ne învață că următoarea pandemie este o chestiune de când, nu dacă. Aceasta poate fi cauzată de un virus gripal, sau un nou coronavirus, sau poate fi cauzată de un nou patogen despre care nici măcar nu știm încă – ceea ce numim Boala X. A existat multă atenție acordată recent Bolii X. Am folosit pentru prima dată termenul de Boala X în 2018 ca un substitut pentru o boală încă necunoscută pentru care totuși ne putem pregăti. COVID-19 a fost o Boală X, un nou patogen care provoacă o nouă boală, dar va exista o altă Boala X, sau o Boala Y sau o Boala Z. Și, așa cum stau lucrurile acum, lumea rămâne nepregătită”, a declarat acesta în fața audienței.
El a adăugat că, dacă ar avea loc o altă pandemie mâine, ne-am confrunta cu „multe dintre aceleași probleme” cu care ne-am confruntat în timpul pandemiei din perioada de coronavirus din 2020-2022.
Ghebreyesus a continuat să îndemne liderii mondiali să se unească și să elaboreze o metodă de „coordonare globală”, în loc să acționeze ca și cum ar fi „fiecare țară pentru sine”.