Noul şef al armatei britanice, generalul Sir Roly Walker, a declarat că dacă Rusia îşi continuă în acelaşi mod atacurile asupra Ucrainei, este posibil ca forţele sale să aibă nevoie de cinci ani pentru a-şi “croi drum” către obiectivul minim de a cuceri complet doar cele patru regiuni anexate – Doneţk şi Luhansk în est şi Herson şi Zaporojie în sud -, în timp ce pierderile umane suferite s-ar putea ridica la 1,8 milioane de soldaţi, morţi şi răniţi, relatează Sky News, citată de News.ro.
Generalul Sir Roly Walker a mai spus că într-un război lung “nu există învingători. Este o devastare totală pentru ambele părţi şi generaţii pierdute”, a avertizat şeful armatei britanice.
Aflat la o conferinţă la Londra, noul şef al Statului Major General a declarat că războiul din Ucraina “nu merge bine pentru nimeni”. Dar el a subliniat că Vladimir Putin trebuie să eşueze, pentru că altfel, un cadru de securitate mai larg care protejează NATO – adevărata ţintă a agresiunii sale – ar fi în pericol. “Abia a început în Ucraina, aşa că trebuie să eşueze în Ucraina, altfel unde va merge mai departe?”, a întrebat el retoric în faţa unui public format din personal militar, oficiali din industria militară şi alţi experţi în domeniul apărării.
Întrebat cum crede că se va desfăşura în continuare invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina şi când s-ar putea încheia aceasta, generalul a răspuns: “Dacă vor continua la fel, probabil că ruşilor le va lua cinci ani să-şi atingă obiectivul lor minim, de patru oblasturi (regiuni)”, a declarat generalul Walker. El s-a referit la regiunile estice Doneţk şi Luhansk, precum şi la Herson şi Zaporojie în sud. Toate aceste regiuni, anexate de Rusia în toamna anului 2022, se află doar parţial sub control rusesc, după mai bine de doi ani şi jumătate de lupte care au făcut mai mult de o jumătate de milion de victime.
Rusia vrea să se răzbune
Prezentând costul unui astfel de obiectiv pentru Rusia, comandantul britanic a declarat: “La rata actuală de uzură, pentru a atinge acest obiectiv, i-ar plasa probabil mult mai sus de 1,5 milioane de oameni – victime (morţi şi răniţi) -, şi nenumărate miliarde (de lire sterline) de echipament pierdut”.
“Deci, marele dacă este dacă forţele armate ucrainene pot păstra, pot susţine apărarea pe care o au”, a adăugat el.
În ceea ce priveşte modul în care se desfăşoară conflictul, generalul Walker a spus: “Cred că dilema este pentru regimul rus. Rusia trebuie să aibă mai multe motive de îngrijorare decât să piardă 1,5-1,8 milioane de oameni pentru o felie din Ucraina, având în vedere modul în care merge lumea”.
Comentariile au fost făcute în timp ce şeful armatei a avertizat că soldaţii săi trebuie să fie pregătiţi în trei ani să ducă un război împotriva unei “axe a tulburărilor” formată din Rusia, China, Iran şi Coreea de Nord. El a prezis că, indiferent dacă va câştiga sau va pierde, Rusia va ieşi din invazia sa din Ucraina “foarte, foarte periculoasă” şi “dorind să se răzbune” pe ţări precum Marea Britanie, care au susţinut Kievul. “Ideea este că atunci când crezi că (ruşii) sunt la pământ, se vor întoarce în forţă pentru a se răzbuna”, a avertizat el.