Schimbările din Poliție pentru fuga lui Cherecheș peste graniță nu au avut efecte dramatice, iar cei eliberați din funcție au ajuns tot șefi.
Fostul șef al IPJ Maramureș, Mihai Gherman, criticat de ministrul de Interne pentru că și-a luat concediu în perioada în care fostul primar de Baia Mare a fugit din țară, a devenit adjunct la IPJ Vaslui, după ce a fost demis, relatează Digi24.
Victor Ivașcu, demis din funcția de șef al Poliției de Frontieră, se află la dispoziția ministrului de Interne și așteaptă să i se traseze noi sarcini tot în cadrul structurii din care face parte.
Doi dintre adjuncții lui Ivașcu au fost și ei demiși, dar au primit funcții de conducere. Marius Vizitiu a devenit director la Direcția de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei, iar Daniel Mânca a ajuns director la Direcția de Administrare și Logistică. Fostul șef al Direcției de Protecție Internă Maramureș s-a pensionat.
Astfel de situații sunt posibile întrucât statutul polițistului prevede că lucrătorii din sistem pot fi dați afară doar când sunt puși sub acuzare și există o decizie în acest sens în cazul lor.
Până la îndeplinirea acestor condiții, toți polițiștii față de care se iau măsuri de sancționare după diverse scandaluri rămân în structurile Ministerului de Interne, chiar dacă încasează salarii mai mici, iar mulți aleg să se pensioneze dacă vârsta le permite.