Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus joi achitarea definitivă a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.
Instanţa supremă a respins, ca nefondate, apelurile depuse de procurori şi Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în octombrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti.
Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost trimişi în judecată de procurori pentru crime împotriva umanităţii, însă judecătoarea Mihaela Niţă de la Curtea de Apel Bucureşti a schimbat încadrarea faptelor în infracţiunea de tratamente neomenoase, pe motiv că legea mai favorabilă este Codul penal din 1968.
În acelaşi dosar, Tudor Postelnicu (decedat), fost şef al Departamentului Securităţii Statului, a fost achitat pentru complicitate la tratamente neomenoase.
Torturat și ucis pentru ”Patria”
La patru luni după cutremurul din 1977, Ceaușescu a decis că reparațiile capitale la clădirile afectate de seism nu merită nicio cheltuială, și a comunicat factorilor de răspundere din construcții și șefilor șantierelor de consolidare din București că nu va mai permite decât reparații cosmetice în zonele cu defecte vizibile, amenințându-i chiar pe tehnicieni cu miliția și procuratura în cazul în care nu ar fi respectat dispozițiile.
Șef de proiect al consolidării Blocului Patria, Gheorghe Ursu protestează față de decizia dictatorului și își asumă cămășuirea suplimentară a doi stâlpi de susținere față de ce i se permisese, chiar cu riscul de a plăti cu propriul său salariu îndrăzneala, după cum o arată chiar documentele Departamentului Securității Statului din acea vreme.
Lucrarea îi este refuzată iar consolidarea blocului Patria se sistează prematur, reparațiile fiind incomplete sau doar de fațadă, prin metode de acoperire superficială a fisurilor cunoscute ironic, drept „tencuieli antiseismice” în epocă.
Simțindu-se obligat moral, după cum chiar el avea să declare în cursul anchetelor, față de oamenii din clădiri și față de propria-i conștiință, Gheorghe Ursu scrie un articol și reușește să îl trimită către Radio Europa Liberă.
Scrisoarea sa avea să fie citită pe post la comemorarea de 2 ani a cutremurului, iar ea vorbește atât despre nivelul insuficient al intervențiilor de după 1977, cât și despre modul în care, la 4 iulie 1977, Ceaușescu a interzis, practic, consolidarea rezonabilă a imobilelor afectate.
După mulți ani de cercetări fără răspuns, în 1985, odată cu găsirea jurnalului său cu însemnări anti-sistem, Securitatea își întețește cercetările în cazul Gheorghe Ursu. Acesta recunoaște destul de repede că el este cel care transmisese scrisoarea Europei Libere, însă refuză să-și toarne prietenii și, mai ales, refuză să se dezică de conținutul acelei scrisori. Pentru a nu da impresia unui caz de poliție politică, este în final arestat sub pretextul deținerii sumei de 17 dolari.
În arestul miliției, Gheorghe Ursu moare după 2 luni de tortură la care este supus atât de organele Securității cât și de doi colegi de celulă – infractori de drept comun ce aveau rolul de interogatori informali. Aceștia erau instruiți să extragă informații de la Gheorghe Ursu și să îl facă să-și renege scrisoarea prin orice mijloace.
Justiția română dixit: vinovații nu au vină
Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, securiștii responsabili cu urmărirea informativă şi judiciară, au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care “au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.
Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun pentru posesia a 17 dolari, pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.
Inginerul Gheorghe Ursu a murit în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de securitate, dar şi în urma agresiunilor din partea unor deţinuţi de drept comun.
Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.
Tudor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani pentru bună purtare. În prezent, Clită este din nou în penitenciar, unde execută o condamnare de 14 ani primită în Danemarca, fiind acuzat că a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga.
