ProfitTV: Are AUR vreo şansă să ajungă la guvernare în 2024?
Sebastian Lăzăroiu: Doamne, ajută! Nouă ne-a mai trecut o dată glonţul pe la ureche, în 2000. Şi acum îmi pare rău. Pentru România, a fost rău că n-a câştigat Vadim Tudor atunci preşedinţia ţării şi chiar să facă guvernul.
A fost rău? Vadim ameninţa cu execuţii pe stadion.
Nu s-ar fi întâmplat nicio execuţie pe stadion. Efectul ar fi fost altul. Ar fi fost, probabil o întârziere la intrarea în NATO şi UE, dar măcar românii se lecuiau de acest naţionalism păgubos şi patriotism de paradă şi de toate sloganurile pe care le auzim la mitingurile AUR, pe care le auzeam la PRM. Ne-ar fi fost rău vreo patru ani, poate mai puţin, dacă ieşeau alţii în stradă şi îi dădeau jos, dar măcar ne lecuiam. Eu aş vrea să ajungă AUR la guvernare în 2024, să ia şi preşedinţia, şi guvernul, pentru că altfel o să ne târâm aşa mulţi ani. Marii patrioţi din România să-i vadă pe cei de la AUR cum guvernează. O să fie exact cum a fost cu Tsipras în Grecia. Când a ajuns la guvernare, Tsipras s-a conformat şi n-a făcut nimic din ce promisese.
Deci AUR se va conforma sau nu va fi capabil să guverneze?
Eşecul va fi clar, pentru că multe din promisiunile lor nu vor fi îndeplinite, dar AUR va intra şi pe linie. Orice partid extremist când ajunge la guvernare ştie că trebuie să-și modereze discursul, să se îndrepte mai mult spre centru ca să capteze mai mult din electorat. Numai că ei n-au oameni competenţi acolo.
Creşterea AUR e naturală?
Da, e naturală. Saltul lor a fost magic, de la 2% la 9%, în 2020, dar acum ei cresc natural. Cineva le-a dat un bobârnac atunci de au sărit de la 2% la 9%.
Cine?
Nu ştiu cine, dar e cineva care crede că se poate juca cu lucrurile astea, până încep să-i explodeze în faţă, cum se întâmplă acum. În continuare sunt oameni în structurile statului care vor să se joace cu AUR, inclusiv din PSD. Vor să folosească AUR ca să-l bage pe George Simion în turul doi la prezidenţiale, ca să câştige PSD cu un candidat prizabil, un intelectual – Dîncu, Rafila. Exact cum a câştigat Iliescu în 2000, pentru că PSD nu poate câştiga în turul doi, decât dacă intră cu unii mai răi decât ei, adică AUR. Cum era PRM faţă de PDSR în 2000. Dar ar trebui să câştige George Simion, ca să vadă românii majoritari, antivaccinişti, conspiraţionişti, patrioţi, naţionalişti să-şi pună ei oamenii să să vedem în ce direcţie o ia ţara. Să vadă cât de competenţi sunt oamenii care-i aburesc azi cu sloganuri de partid.