Batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), va forma Grupul de Luptă, integrând, prin rotaţie, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos.
Potrivit MApN, Grupul de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence – BGFP) din România se constituie prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO dislocate în ţara noastră.
Constituirea grupurilor de luptă (Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria) se înscrie în setul mai larg de măsuri adoptate de NATO pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe termen mediu şi lung, ca urmare a conflictului militar declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina.
”La propunerea Franţei de a prelua rolul de naţiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance („Spearhead”) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), va forma BGFP pe teritoriul naţional, integrând, rotaţional, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos. Forţele principale ale BGFP vor fi dispuse în Centrul Naţional de Instruire Întrunită din Cincu unde vor executa misiuni şi activităţi de instrucţie alături de structuri ale Armatei României”
Totodată, Franţa va disloca un detaşament de apărare antiaeriană în Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia.
”BGFP va conduce la creşterea cooperării militare a României cu Franţa şi, implicit, la creşterea securităţii spaţiului euro-atlantic pe flancul estic. Cooperarea cu partenerii strategici şi existenţa pe teritoriul naţional a unor structuri de luptă relevante contribuie la creşterea capacităţii de reacţie în contextul crizei din regiunea Mării Negre”, precizează MApN.