”Cer Parchetului European ca, odată ridicată imunitatea deputaţilor noştri, să angajeze fără nicio întârziere toate măsurile de instrucţie”, a indicat Mitsotakis într-o declaraţie retransmisă de postul public de televiziune.
El a adăugat că cererea de ridicare a imunităţii parlamentare pentru 11 deputaţi greci constituie ”o evoluţie gravă”.
Doi miniştri din guvernul său, care sunt şi deputaţi, au demisionat vineri din funcţii din cauza presupusei lor implicări în acest scandal care a tulburat tabăra conservatoare de aproape un an. Potrivit media greceşti, printre cei 11 aleşi se află doi miniştri în exerciţiu, doi secretari de stat şi înalţi responsabili din partidul premierului Kyriakos Mitsotakis, Noua Democraţie.
Principalul partid de opoziţie, PASOK (socialist), a cerut demisia acestor membri ai guvernului dacă informaţiile se vor adeveri. Potrivit EPPO, alţi cinci foşti parlamentari greci sunt suspectaţi în acest dosar, în timp ce informaţia privind posibila implicare a unui fost ministru al justiţiei şi a unui secretar de stat a fost înaintată parlamentului.
De câteva luni se desfăşoară investigaţii despre modul în care unii fermieri greci au obţinut subvenţii de milioane de euro furnizând informaţii false. Acuzaţiile includ abuz de încredere, fraudă informatică şi declaraţie falsă cu intenţia de a obţine un beneficiu ilegal pentru o terţă persoană. Faptele s-ar fi produs în 2021, în primul mandat al lui Mitsotakis la conducerea guvernului.
Anul trecut, Parchetul European anunţase că anchetează o fraudă ”masivă şi sistematică şi activităţi de spălare a banilor” în legătură cu alocarea de subvenţii agricole pentru fermierii greci. Conform anchetei preliminare a EPPO, 324 de persoane au fost identificate ca beneficiari de subvenţii, cauzând bugetului UE un prejudiciu estimat la peste 19,6 milioane de euro.
Potrivit legislaţiei greceşti, dovada unei fapte penale comise de membri ai guvernului sau ai parlamentului trebuie să fie predată parlamentului, care decide apoi cu privire la ridicarea imunităţii.
Creat în 2021, Parchetul European este o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului Uniunii Europene, cum ar fi fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro.
Fiecare stat participant are un procuror european în cadrul Colegiului EPPO la Luxemburg, care este prezidat de procurorul-şef european, funcţie deţinută în prezent de procuroarea română Laura Codruţa Kovesi, numită în octombrie 2019 şi al cărei mandat se va încheia pe 31 octombrie 2026. De asemenea, fiecare stat participant are cel puţin doi procurori europeni delegaţi, care efectuează investigaţii în ţările lor.











