Tatiana Vozian, care a activat 13 ani în cadrul instituției, afirmă că a fost concediată pentru că a vorbit public despre faptul că șeful Curții de Conturi i-a făcut avansuri sexuale, subliniind că-și caută acum dreptatea în instanță.
,,Demisă pentru că am depus sesizări și plângeri în apărarea mea. Demisă pentru că am denunțat public avansurile sexuale ale președintelui Curții de Conturi Lupu! Demisă pentru că sunt femeie vocală! Ziceți că nu aveți cadre în instituții publice, nu aveți cu cine lucra? Uitați-vă cum Lupu elimină cadre excepționale și competente- vorbesc de mine – pentru că nu mă supun lui! Eu am caracter să lupt, dar ca mine sunt foarte puțini. Dacă asta e schimbarea promisă de fiecare partid ce vine la putere, atunci să știți că schimbarea deja a venit – hărțuitorii rămân nemișcați și neatinși în funcții de conducere, funcționarii publici care denunță practici ilegale – demiși!”, a scris aceasta pe internet.
Și avocata acesteia a venit cu un comentariu, îndemnând funcționarii publici să denunțe cazurile ilegale.
,,Dacă ești angajat în serviciul public ascultă și învață de la Tatiana Vozian, și anume de la experiența ei, experiența de a denunța practici corupte, practici ilegale într-o instituție publică”, a spus Doina Ioana Străisteanu.
Reprezentanții Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) au negat informațiile, calificându-le calomnioase şi defăimătoare. Ei mai afirmă că Tatiana Vozian a fost demisă după ce a a avut un comportament necorespunzător în raport cu o subalternă de-a sa pe care ar continua să o hărțuiască și să o intimideze.
,,Aceste afirmații nu sunt veridice şi considerăm că reprezintă o reacție deplasată la rezultatele anchetei de serviciu desfășurate de Comisia de disciplină a CCRM, în care este vizată Tatiana Vozian.Ancheta de serviciu a fost efectuată în perioada 31.07.2023 – 30.08.2023, termenul anchetei fiind suspendat pentru 2 săptămâni, în legătură cu aflarea Tatianei Vozian în concediu. În final, Tatianei Vozian i-au fost aduse la cunoștință rezultatele anchetei (se anexează), așa cum prevede legislația în vigoare.Toate procedurile au avut loc conform legii, iar declarațiile Tatianei Vozian şi ale avocatei sale nu au nimic în comun cu realitatea. Doamna care a depus plângerea a menționat că astfel de acțiuni și tentative de comportament se întreprind și în prezent de către Tatiana Vozian, cu scopul de a o învinui pe nedrept și de a o distruge moral. Astfel, ea a invocat că, într-o perioadă de timp de cel puțin 6 luni (februarie – iulie a.c.), a fost supusă la locul de muncă unor atitudini și tratamente ostile din partea Tatianei Vozian care, potrivit raporturilor de muncă, până la data de 01.07.2023, i-a fost conducător superior direct”, au anunțat angajații structurii.
În luna aprilie a acestui an, tânăra, care era atunci șefa Direcției generale metodologie planificare și raportare a Curții de Conturi, s-a plâns pe o rețea socială că s-a ales cu o sancțiune disciplinară după ce a refuzat avansurile sexuale ale șefului său Marian Lupu, acesta fiind promovat în funcție acum patru ani de Partidul Democrat din Moldova (PDM), cu numai două săptămâni înainte de alegerile parlamentare.