Fostul lider al Consiliului Județean Vrancea a anunțat că va depune plângere penală împotriva liderului AUR pentru incitare la ură și violență, după ce George Simion s-a plimbat în fața casei sale despre care a spus că valorează 3 milioane de euro.
„Pentru faptele lui George Simion, în zilele imediat următoare voi depune o plângere la Parchetul General în baza art . 369 CP, pentru incitare la ură și violență. De asemenea, voi da publicității textul acțiunii pe care o voi înainta instanței de judecată, unde-i voi cere în instanță diferența dintre valoarea reală a proprietății, adică 375.000 de euro și 3 milioane de euro cât susține George Simion că ar valora casa în care locuiesc împreună cu copiii, cu familia și cu mama mea”, a explicat fostul lider al Consiliului Județean din Vrancea, potrivit G4Media.
Fostul baron de Vrancea a precizat că îi va solicita în instanță liderului AUR diferența dintre 3 milioane de euro și 375.000 de euro, cât susține că ar valora proprietatea pe care o deține.
Marian Oprișan a explicat că averile pot fi confiscate dacă acestea sunt rezultatul unor infracțiuni, iar o decizie Parchetului General de neîncepere a urmăririi penale pentru proprietățile familiei sale dovedește „nevinovăția mea și al vreunul membru al familiei mele”.
„Îi dau o veste proastă lui George Simion. Nu trebuie să-și mai mintă susținătorii așa cum o face adeseori. Prin lege, în România averile pot fi confiscate dacă sunt rezultatul unor infracțiuni. Culmea este că inclusiv Simion a făcut plângere penală la Parchet pentru proprietățile familiei mele, rezultatul fiind neînceperea urmăririi penale, deci nevinovăția mea sau al vreunui membru al familiei. De asemea, opinia publică trebuie să știe că casa mea, care are doar cinci camere, plan-parter, și am fost sub ancheta DNA 7 ani de zile”, a afirmat acesta, pentru sursa citată.
Acesta a adăugat că averea sa și a familiei sale este verificată permanent de către ANI: „Suntem cetățeni onești, curați ca lacrima, nu am furat niciodată nimic și am plătit taxe și impozite statului român la zi”.
Liderul AUR a cerut, duminică seara, pe Facebook, confiscarea averilor nejustificate. George Simion s-a plimbat prin fața proprietății lui Marian Oprișan din Vrancea, pe care îl acuză că a furat bani pentru a-și construi
„Aceasta este casa lui Marian Oprișan, pusă pe numele mamei lui, muncitoare într-o fabrica. Casele, că sunt vreo 7, 8, una lângă alta, costă undeva la peste 3 milioane de euro. Este un complex pe care un bugetar, fie el și președinte de Consiliu Județean nu avea cum să îl dobândească legal, nici el, nici mama lui, cu toate că el în declarații publice spune <<mama mea sunt eu>>. Dincolo de acest zid impozant, în fata căruia noi am mai protestat, este esența furtului României din ultimii 33 de ani”, a afirmat George Simion pe contul său de Facebook, din fața casei fostului președinte de Consiliul Județean din Vrancea.