În prezent sunt disponibile peste 700 de joburi în sectorul educației. Cei mai mulți angajatori caută educatori, învățători, profesori de limbi străine sau asistenți medicali, arată datele eJobs.
Numărul mare de grădinițe, școli private, instituții de tip before & after school care s-au deschis în ultimii ani generează, anual, peste 7.000 de locuri de muncă și 350.000 de aplicări, susține platforma de locuri de muncă.
„În orașele mari, s-a format și o piață competitivă pentru acest domeniu, inclusiv din punct de vedere salarial, în condițiile în care sunt tot mai multe instituții de acest tip, dar nu și suficienți candidați eligibili. Este, totodată, un domeniu în care retenția de personal este esențială și, pentru asta, angajatorii sunt atenți la pachetele pe care le oferă candidaților. Spre exemplu, numărul de zile de concediu poate ajunge și la 40 pe an, acesta fiind un beneficiu extra care se adaugă altora precum bonuri de masă ori cursuri de formare și certificare profesională”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
Salarii în învățământul privat, în 2024
Astfel, un educator care lucrează într-o grădiniță privată din București câștigă între 4.000 și 5.000 de lei pe lună, în timp ce un asistent educator are un salariu cuprins între 3.500 și 4.000 de lei.
Un asistent medical pentru o grădiniță privată câștigă, în medie, 3.500 de lei net în fiecare lună, în timp ce un psiholog poate avea un salariu de 4.000 de lei.
Plafoanele salariale variază în funcție de experiența pe care o au candidații și de certificările profesionale obținute. Cele mai mari salarii sunt în București, în orașele mai mici nivelul fiind cu aproximativ 25% mai mic decât în Capitală.
În cazul școlilor private, pragurile salariale diferă în funcție de ciclul de învățământ. Astfel, potrivit Salario, comparatorul salarial al eJobs, dacă salariul unui învățător debutant este de aproximativ 4.000 de lei pe lună, pentru cei care au cel puțin 5 ani de experiență depășește 5.000 de lei.
Un profesor din ciclul gimnazial câștigă între 5.000 și 8.000 de lei, în funcție de vechime, dar și de specializarea pe care o are.
„Deși vorbim despre joburi care se adresează atât candidaților entry level, cât și celor cu experiență, angajatorii au o serie de cerințe destul de specifice, precum studii universitare absolvite sau în curs de absolvire, studii psihopedagogice absolvite, dar și o serie de soft skills necesare atunci când lucrezi cu copiii, precum empatie, bune abilități de comunicare cu copiii și cu părinții și răbdare”, detaliază Roxana Drăghici.
În sistemul de învățământ de stat, salariul de bază al unui învățător este de 3.900 de lei net, potrivit grilelor de salarizare de la 1 iunie 2024, iar al unui profesor de 4.000 de lei. La aceste salarii se pot adăuga diferite sporuri, precum indemnizația de dirigenția, gradația de merit, sporul de doctorat sau spor pentru predare în zone izolate.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 23.000 de joburi. Aproximativ 700 aparțin angajatorilor din domeniul educație. Peste 70% dintre aplicări pentru acestea vin din partea candidaților din segmentul entry și mid level, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani.