În ultimul său discurs televizat de Crăciun, şeful statului ceh a declarat că, ”mai devreme sau mai târziu, presiunea ţărilor libere va face ca Rusia să se retragă de pe teritoriul Ucrainei”.
Zeman, acuzat în trecut că este prorus, şi-a schimbat atitudinea după invazia rusă şi a susţinut pe deplin ajutorul acordat Ucrainei de Republica Cehă.
Aproape o jumătate de milion de refugiaţi din Ucraina trăiesc în prezent în Republica Cehă, una dintre ţările europene cele mai active în privinţa sprijinului militar şi economic acordat statului ucrainean.
Zeman a insistat că a pledat mereu pentru nevoia de a menţine relaţii economice corecte cu Rusia, mai ales datorită importanţei sectorului energetic.
Totuşi, ”acum securitatea este mai importantă decât interesele economice ale lumii şi ale Republicii Cehe”, a apreciat preşedintele aflat la sfârşit de mandat.
Republica Cehă, care în 1968 a fost victima unei invazii sovietice, organizează în zilele 13 şi 14 ianuarie 2023 alegeri prezidenţiale, la care se caută un succesor pentru Zeman, care a stat 10 ani la putere.