“Decizia Gazprom de a reduce livrările de gaz către Moldova confirmă că Federația Rusă folosește toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a sabota parcursul european al Republicii Moldova, transmite Tvr Moldova.
Ca stat candidat la Uniunea Europeană și viitor membru al UE, Republica Moldova trebuie să primească tot sprijinul pe care îl putem oferi în crizele cu care se confruntă”, indică Siegfried Mureșan într-o postare pe rețelele de socializare.
“Acest lucru a fost reiterat vineri și de comisarul european pentru bugete, Johannes Hahn, în timpul vizitei la Chișinău.
În acest sens, așteptăm din partea Comisiei Europene noi propuneri de a crește sprijinul pentru Republica Moldova în contextul crizei energetice generate de Gazprom și Federația Rusă”, punctează eurodeputatul.
Din întâi octombrie, Gazprom a redus cu 30% livrările de gaz către Republica Moldova. Motivul ar fi o problemă tehnică, susține furnizorul rus. Chişinăul spune însă că motivaţia ar fi alta. MoldovaGaz a trimis deja o scrisoare prin care cere Gazprom-ului să-şi onoreze contractul şi să livreze cantitatea necesară. Vicepremierul Andrei Spînu dă asigurări că, cel puţin pentru luna octombrie, nu vor fi probleme cu aprovizionarea deoarece avem rezerve în stoc.