”Cine a lăsat cetăţenii R. Moldova în întuneric şi frig, Rusia? Atâţia ani i-am ajutat, livrându-le şi asigurându-i cu tot ce este posibil, primind cetăţeni moldoveni, oferindu-le de lucru. Aceasta a fost o investiţie în economia R. Moldovei în toţi aceşti 30 de ani. Ce, cetăţeanca României Maia Sandu nu ştie asta? Ce-a făcut ea pentru poporul ei? Şi ce face actuala conducere, care deţine cetăţenia unui alt stat, nimeni nu înţelege. Această stare a lucrurilor provoacă regrete. La fel, noi vedem că tentativele de a băga în conştiinţa prietenosului popor moldovenesc imaginea de agresor a Rusiei nu funcţionează. Oamenii au văzut cum Rusia a rezistat de una singură, formând un stat nou. Şi, în ciuda tuturor acestor greutăţi, am ajutat R. Moldova şi cetăţenii săi. Poporul R. Moldova ştie şi ţine minte acest lucru şi sunt sigură că nimeni nu va uita”, a declarat Zaharova, conform sursei citate.
Ea a mai acuzat Chişinăul că propagă rusofobia şi că posturile de televiziune independente din R. Moldova sunt zilnic intimidate, întrucât le este interzisă transmiterea buletinelor de ştiri ruseşti.
”Urmărim cu atenţie situaţia din Moldova. Cu regret observăm că Vestul continuă cu ajutorul autorităţilor de la Chişinău să bage ţara într-o campanie antirusească. Scenariu este asemănător cu cel care a fost în Ucraina, curăţarea spaţiului informaţional de părerile incomode, represiunea politică, rusofobie arzătoare, statutul de neutralitate, legături cu NATO.
Toate acestea le fac politicienii care s-au alimentat din hrănitoarea vestică. Noi am atras atenţia şi anterior la încălcarea drepturilor mass-mediei din Moldova, unde până în prezent este interzisă transmiterea buletinelor de ştiri ruseşti.
Vă explic de ce este important acest lucru. Sunt lăsate doar posturile TV care propagandă activ rusofobia, iar cele care echivalau acest fenomen anomal sunt distruse” a mai declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.
Zaharova consideră că actuala guvernare de la Chişinău este ”temporară şi finanţată din bani străini” şi că acuză Rusia de toate relele pentru a distrage atenţia de la problemele interne.