Prevederile din decretul guvernamental vizează în special gospodăriile cu venituri reduse.
Ajutorul financiar anual pentru fiecare copil sub 18 ani se ridică la 588 de euro, adică aproximativ 49 de euro pe lună, scrie Larazon.
În cazurile în care se constată o vulnerabilitate economică accentuată, ajutorul anual poate ajunge la aproximativ 638 de euro, cu condiția ca veniturile familiei să nu depășească anumite limite stabilite prin lege.
Banii trebuie folosiți pentru a acoperi o parte din costurile cu creșterea copiilor, precum hrana, educația sau plata facturilor curente.
Presa spaniolă subliniază că nu se acceptă noi cereri pentru această formă de susținere financiară din partea statului. Pot beneficia în continuare doar familiile care aveau deja recunoscut dreptul la această prestație înainte de intrarea în vigoare a legii Venitului Minim Vital (IMV) și care continuă să îndeplinească cerințele legale pentru acordarea banilor.
Printre aceste cerințe se numără respectarea plafoanelor de venit. Limita generală este de 15.356 de euro, anual, pe gospodărie. Pentru familiile numeroase, acest prag urcă la 23.109 euro pe an, cu majorări suplimentare începând de la al patrulea copil.
Ce este Venitul Minim Vital în Spania
Conform legislației spaniole, Venitul Minim Vital este o prestație a sistemului de asigurări sociale destinată prevenirii riscului de sărăcie și excluziune socială pentru persoanele care locuiesc singure sau fac parte dintr-o unitate de conviețuire și nu dispun de resurse economice suficiente pentru a-și acoperi nevoile de bază.
Acest ajutor ajunge la peste 2,4 milioane de persoane din Spania, care trăiesc în aproape 800.000 de gospodării.
IMV poate fi solicitat de persoane cu vârsta de cel puțin 23 de ani care trăiesc singure, precum și de adulți sau minori care au, la rândul lor, minori în întreținere, fie prin adopție, fie prin plasament permanent. IMV garantat pentru un beneficiar individual este de aproximativ 734 euro lunar.
Pentru unitățile de conviețuire, suma crește cu aproximativ 30% pentru fiecare membru suplimentar, până la un plafon de cinci membri pe familie.
Beneficiarii de IMV primesc și bani pentru copiii minori în întreținere
La aceste ajutoare se adaugă și suplimentul pentru sprijinirea copiilor, destinat familiilor cu minori în întreținere și legat de IMV.
Sumele variază în funcție de vârsta copiilor: 115 euro lunar pentru copiii sub trei ani, 80,50 euro pe lună pentru cei între trei și șase ani și 57,50 euro lunar pentru copiii cu vârste între șase și 18 ani.









