O nouă categorie de angajați români se va putea pensiona după 25 de ani de muncă, dacă îndeplineşte anumite condiţii.
Se va ieși la pensie cu 13 ani mai devreme
Românii care au fost încadrați în grupa I și/ sau a II-a de muncă în unele unități ar putea ieşi mai devreme la pensie, cu 13 ani, prevede un nou proiect legislativ aflat în dezbatere la Senat, potrivit avocatnet.ro.
Cine sunt cei care vor putea beneficia de aceste modificări legislative
Se dorește ca o anumită categorie de români care au lucrat în condiții grele să poată beneficia de acest modificări legislative. Prin proiectul propus, se are în vedere modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât o nouă categorie să apară în lista locurilor de muncă în condiții speciale. Mai exact, este vorba despre cei care au lucrat în unitățile cu profil chimie și petrochimie.
Potrivit proiectului de lege, în categoria locurilor de muncă în condiții speciale vor fi încadrate și “activitățile desfășurate de muncitorii şi personalul tehnic operativ pe întreg teritoriul unităţilor din subordinea Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice, cu profil chimie și petrochimie, încadrate în grupele I și/ sau II de muncă, potrivit legislației anterioare“.
În plus, acest proiect stabilește că va fi asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfăşurat activităţi la locurile de muncă încadrate în grupele I și/ sau II de muncă, potrivit vechii legislații, aflate în fabricile cu profil chimie și petrochimie.
Reducerea vârstei standard de pensionare va fi de 13 ani, iar stagiul complet de cotizare este stabilit la 25 de ani, prevederi valabile pentru cei care au lucrat în industria chimică sau petrochimie.
Și cei care au ieșit deja la pensie vor beneficia de prevederile din proiect
De prevederile din proiect vor beneficia și cei care au ieșit deja la pensie, însă aceștia vor fi nevoiți să facă o cerere prin care să solicite acest lucru.
Măsurile sunt justificate de faptul că “activitățile desfășurate de personalul unităților din subordinea Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice, cu profil chimie și petrochimie, au un nivel ridicat al riscului”, angajații din domeniu fiind expuși, de-a lungul anilor, la noxe (diverși aerosoli de substanțe chimice, pulberi, produse petroliere) sau la fum.