„Se constituie (…) Comisia de analiză privind scurgerea de informații și documente interne către spațiul public, privind perioada martie – octombrie 2021”, se arată în ordinul emis de președintele AEP, Constantin Florin Mitulețu Buică, în urmă cu 10 zile.
Sorin Gabriel Lazăr, președintele comisiei, condamnat pentru tentativă de omor. Când era tânăr și membru PRM, a înjunghiat un rival politic de patru ori pe la spate, apoi a fugit din țară. S-a întors după un an jumate și a fost trimis după gratii. De câțiva ani este om de bază în AEP. A fost trei luni secretar general adjunct, poziție din care a coordonat achizițiile instituției. Acum este directorul Departamentului de Comunicare și Relații Internaționale, adică imaginea instituției în țară și în străinătate. A ajuns aici fără concurs și fără avizul parlamentarilor. Aptitudinile sale din CV sunt plagiate după cele ale șefului său. A susținut, în declarația de interese din 2019, că este membru în Colegiul Consilierilor Juridici Dolj, fără să aibă vreo legătură cu această instituție. În schimb, a omis să declare două proprietăți. Se cunoaște cu Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și soția deputatului PSD Claudiu Manda, încă de pe vremea
După eliberare, a reușit să-și albească cazierul la a treia încercare și doar atunci când spitalul la care lucra a trimis instanței o recomandare. Aceasta era semnată chiar de actualul său șef la AEP, Mitulețu Buică (foto, stânga), atunci șef al serviciului juridic al spitalului.
Lazăr și Mitulețu se cunosc de pe vremea tentativei de omor, când erau amândoi membri PRM. Ba chiar, fratele geamăn al președintelui AEP a fost implicat ca martor în dosarul incidentului de acum 20 de ani.
Mitulețu l-a adus pe Lazăr în AEP și l-a numit la conducerea Departamentului de Cooperare Internațională, fără concurs și fără avizul parlamentarilor. I-a dat locuință de serviciu de la Regia protocolului de stat, în centrul Bucureștiului, dar și diurnă de deplasare, în jur de o mie de euro lunar, pe lângă salariu. Totodată, Lazăr și-a plagiat CV-ul după cel al șefului său, Mitulețu Buică, și a omis să declare proprietăți.
Contactat telefonic de către Rise Project, Mitulețu a refuzat să dea detalii: „Nu e problema dumneavoastră cum stabilesc eu, la mine în AEP… ăăă… organizare. (…) S-au speriat sursele dumneavoastră?”. Sorin Lazăr a fost mai direct: „Pe noi ne interesează numai cum au ajuns documentele astea la dumneavoastră și faptul că ați făcut publice niște documente care nu erau de interes public.”
Florin Constantin Mitulețu Buică, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP) nu e doar personajul carel-a ajutat pe Lazăr să-și albească cazierul după condamnarea pentru tentativă de omor, iar apoi l-a adus în AEP. Fratele geamăn al lui Buică a fost martor la tentativa de omor de acum 20 de ani. Mitulețu a împărțit cu Sorin Manda, fratele mai mic al deputatului PSD Claudiu Manda, o companie în Craiova.
În cee ace îl privește pe Ștefan Bucur Stoica, victima tentativei de omor, acesta și-a pierdut splina în urma atacului lui Lazăr, dar după aceea a acceptat o slujbă la stat chiar în departamentul unde mama celui care a vrut să-l omoare era directoare. A renunțat apoi să mai ceară daune de la agresor, iar instanța a hotărât că el provocase conflictul. În 2000, când a ajuns la spital, era membru PD. Astăzi este deputat și președintele PNL Dolj.