AGERPRES: În calitate de vicepremier, cum apreciaţi că se va finaliza acest război din Ucraina?
Andrei Spînu: În primul rând, eu vreau să se finalizeze cât mai repede pentru că trebuie să spunem clar: acest război început de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei deja a creat prea multe victime, copii, femei, bărbaţi, familii, bătrâni. A afectat infrastructură, socială, critică, de tot felul, nemaivorbind de probleme regionale, energetice, securitate alimentară şi aşa mai departe. Deci în primul rând îmi doresc să se încheie cât mai repede. Şi doi, evident că îmi doresc ca Ucraina să câştige acest război şi noi, ca ţară, facem tot posibilul să ajutăm atât cât putem.
AGERPRES: Ce prejudicii a creat acest război Republicii Moldova?
Andrei Spînu: Inclusiv situaţia în care suntem. Trebuie să cumpărăm resurse energetice la preţuri care nu au mai fost niciodată. Şi nu doar pentru Moldova, dar pentru toată Uniunea Europeană. A afectat infrastructura energetică din Ucraina, care ne livra 30% din curentul electric şi pe care nu o mai avem, trebuie să o căutăm din altă parte şi la preţuri mult mai mari. Ne-a afectat comerţul cu această ţară, cu Ucraina, cu care noi eram un partener important. Inclusiv a creat probleme la lanţurile logistice pentru antreprenorii din Republica Moldova care foloseau porturile din Ucraina. Nemaivorbind de relaţiile umane, turistice dintre ţările noastre, care erau foarte bine dezvoltate.
Deci eu nu cred că este cel puţin o persoană din Republica Moldova care să nu fie afectată direct, nu indirect, direct de acest război. Şi eu permanent am spus că, dacă vreţi, Moldova este la fel în război. Noi nu avem bombardamente, nu avem atacuri directe asupra ţării noastre, dar efectele acestui război sunt similare şi câteodată mai dădeam exemple că nu există nicio diferenţă între Bălţi şi Lvov sau Chişinău şi Odesa. Bun, Odesa a fost bombardată, dar în mare parte multe oraşe din Ucraina nu au fost bombardate cum a fost bombardat şi teritoriul Republicii Moldova, iar impactul este aproape similar.
Să nu uităm că săptămâna trecută, trei rachete au trecut peste teritoriul Republicii Moldova. O parte mare a spaţiului aerian al Republicii Moldova este în continuare închis din motive lesne de înţeles, de siguranţă. Deci noi suntem practic conectaţi la toate efectele negative ale acestui război ţinând cont de cât de mari suntem, ţinând cont de interesul Federaţiei Ruse asupra Moldovei, ţinând cont de Transnistria şi a hotarului comun pe care îl avem cu Ucraina.