”Bănuiesc că această “luptă” va continua în următorii 50-80 de ani. Rusia nu acceptă că Ucraina are dreptul de a fi un stat independent”, a declarat Clarke miercuri, 24 august, când Ucraina a sărbătorit Ziua Independenței.
Tot miercuri s-au împlinit și șase luni de la invazia Rusiei în Ucraina.
”Cred că vor exista o serie de conflicte care vor începe și se vor termina, cu armistiții urmate de noi ostilități la distanțe de câțiva ani. În istorie va rămâne că totul a început în 2013-2014.
În 2022 a fost a doua rundă, care se poate încheia, temporar, dacă Ucraina poate împinge forțele ruse din teritoriile pe care le-a cucerit începând cu 24 februarie.
Ar fi o mare victorie, cel puțin de data aceasta, pentru Ucraina și o pierdere și umilință uriașă pentru Putin, care ar fi norocos dacă ar supraviețui după o luptă de 18 luni care a costat, până la acel moment, până la 200.000 de vieți ale soldaților și punerea în genunchi a economiei țării pe termen lung (excluzând energia)”, a adăugat fostul director general al Royal United Services Institute din Marea Britanie.
În opinia sa, nici succesorul lui Putin nu va fi un ”om drăguț” și, cel mai probabil, ostilitățile vor continua.
”Perspectivele unei stabilități mai profunde pentru Ucraina vor apărea, cred, doar odată cu succesorul succesorului lui Putin, și chiar și acest lucru nu poate fi mai mult decât o speranță”, a conchis el.