Una dintre prezentatoarele prognozei Meteo de la PRO TV, Ramona Păuleanu, a dat în judecată Spitalul Filantropia din București pentru malpraxis. Ea solicită despăgubiri un milion de euro. ”Un milion, ați citit bine. Nu ca să ma îmbogățesc, nu avem nevoie de bani”, scrie, pe o rețea de socializare, Ramona Păuleanu, soția avocatului Adrian Cuculis.
Prezentatoarea TV a născut, anul trecut, un băiat și o fată, gemeni, dar primul a fost internat în spital timp de 8 luni, imediat după naștere. Avocatul a depus plângere penală împotriva spitalului, în urma incidentului. Acum, spitalul o acuză pe Ramona Păuleanu că din cauza ei s-a infectat băiețelul.
„Da. Am dat în judecată spitalul Filantropia pentru malpraxis. Pentru faptul că, la două luni de la internare, băiatul meu a făcut sepsis și meningită bacteriană după ce a luat un enterococ de acolo.
Da, le-am cerut 1 milion de euro despăgubiri. Un milion, ați citit bine. Nu ca să ma îmbogățesc, nu avem nevoie de bani. Avem nevoie de dreptate, iar banii mergeau, în cazul in care câștigam, către o cauză în care credeam.
Îmi voiam băiatul bine, nu-i sumă să compenseze suferința lui.
N-am făcut mare tam tam pe subiectul ăsta.
De fapt, nu l-am dezvoltat deloc. De ce? Sunt mai multe motive, poate voi avea timp să le expun. Cred că cel mai important e că nu știu cât de departe aș fi mers cu demersul asta, dar acum știu ca merg până în pânzele albe.
Asta după ce, și atunci, și acum, spitalul dovedește că joacă murdar.
Printre altele, astăzi am aflat că tot ce s-a întâmplat s-a întâmplat din cauza că eu aveam o infecție care a provocat nașterea și a afectat copiii, infecție despre care eu nu am știut nimic până în acest moment, iar analizele din foaia de externare o contrazic.
Cu toate acestea, mi-au apărut două diagnostice noi, post externare. Post externare.
Nu, nu sistemul medical romanesc e putred, ci oamenii din el.
Că doar nu mârșav poste fi un spital, o clădire, ci cei care o conduc.
Sunt convinsă ca or să inventeze tot felul de mizerii, mă aștept la orice. Dar îi anunț pe această cale, că și eu merg până la capăt.
Păcat de oamenii competenți și empatici care lucrează acolo, prinși involuntar în această mocirlă. Și-mi pare rău că îi amărăsc cu acest mesaj.”, a scris Ramona Păuleanu pe o rețea de socializare.
Potrivit declarației 0ferite pentru Gândul, avocatul Adrian Cuculis, soțul prezentatoarei TV, conducerea spitalului Filantropia face și obiectul unei plângeri penale pentru vătămare corporală asupra bebelușului, care este instrumentată la Serviciul Omoruri-secția malpraxisuri.
Familia băiețelului acuză că acesta a fost infectat în spitalul Filantropia și că există dovezi care arată că în spital au fost multe cazuri de infecții nosocomiale în acea perioadă, cunoscute la nivel de DSP.
Ramona Păuleanu: ”Nu e decât o dureroasă așteptare”
În luna septembrie, Ramona și-a făcut curaj și a vorbit deschis despre tot chinul prin care a trecut, pe conturile personale de Facebook și Instagram.
”Am tot amânat momentul ăsta sperând că altfel va arăta «întoarcerea» mea la voi. Dar iată ca timpul a trecut și trece, iar ceea ce era dat ca sigur, nu e decât o dureroasă așteptare și incertitudine. Am născut doi pui, o fată și un băiat, mult mai devreme decât trebuia. Alexandra și Luca.
Probabil ca așa a fost sa fie. Universul s-a grăbit. Trebuie să fi fost universul pentru că, altfel, nici eu și nici ei nu erau pregătiți. Era într-o joi, seara, după o zi ciudată, când am fost dusă de urgență în sala de operații. În sala aia, pe masa aia, a fost pentru prima dată în viata când mi-au clănțănit dinții în gură de frica.
Erau prea fragili. Amândoi, dar mai ales Luca”, scria Ramona la vremea respectivă.