Petrecerile de Crăciun și Revelion reprezintă un risc de îmbolnăvire cu Covid-19 dacă sunt organizate cu persoane din afara familiei-gazdă.
Raed Arafat spune că statul român nu poate interzice astfel de petreceri private, însă recomandarea autorităților este ca aceste sărbători să fie petrecute doar între cei apropiați, ”adică cei cu care oricum te întâlnești în fiecare zi, fără să porți mască”.
”Nu este vorba de număr maxim, aici nu s-a pus număr maxim. Mai ales în casa omului nu poți să pui numărul maxim care este. Ce este recomandabil este ca lumea să rămână în rândul familiei, imediat apropiate. Adică cei cu care oricum te întâlnești în fiecare zi, fără să porți mască, fără să te distanțezi. Adică cei apropiați, cu care stai cu ei. Asta e recomandarea, dacă vrem să evităm orice problemă.
În rest, dacă vrei să vină și alți prieteni la tine trebuie să măcar să respecți regulile, în sensul în care să fie distanțare, să fie lumea distanțată, care e greu în casă, știm foarte bine.
Sunt recomandări pe care le dăm. Să nu vedem titluri care o să apară în unele ziare, că Arafat a interzis sau Comitetul a interzis populației să invite oameni acasă. Noi n-am interzis, noi recomandăm ca oamenii să limiteze contactul în această perioadă și să păstreze sărbătorile în rândul familiei.
Bineînțeles, aici, cine dorește să riște, există o limită care poate să meargă către ea. Pot să meargă, pot să participe la diferite acțiuni, dar vor fi reguli care vor fi foarte stricte pe aceste acțiuni.” – a spus Raed Arafat la Pro TV.