Raed Arafat a spus, la Digi 24, că așteaptă să vadă cum va crește numărul cazurilor de COVID-19 și apoi incidența, pentru a vedea ce decizii se iau.
„Clar, (luăm decizii – n.r.) evitând închiderea economiei și închiderea școlilor și încercând să mergem mai mult pe soluții țintite local, zonal, pe anumite activități poate să limităm accesul parțial, dar nu total, pentru a proteja și personalul care lucrează și pentru a evita răspândirea. Este o răspândire care se face foarte ușor a variantei Delta”, a spus Raed Arafat.
Întrebat dacă va mai fi un lockdown în România, Arafat a spus că nu asta este intenția și nu crede că se va întâmpla.
„Nu asta e intenția și nu cred. Totuși, avem și câteva milioane de persoane vaccinate. Asta va avea un efect să scadă impactul pe sistemul sanitar sau să limiteze impactul. Nu mă aștept la un lockdown sau la măsuri dure cum au fost luate în alte state pe parcursul valurilor trecute”, a mai spus șeful DSU.