În cartea „Killer in the Kremlin” care urmează ă fie lansată pe 21 iulie, Sweeney descrie schimbările care îl sperie din ținuta și aspectul lui Putin. El le pune pe seama steroizilor, notând că președintele ar fi început tratamentele cu ani în urmă, pentru a-și vindeca afecțiunile suferite după o căzătură de pe cal.
Conform lui Sweeney, excesul de steroizi i-ar fi putut cauza o mulțime de probleme, ca afecțiuni majore ale organelor și tumori. Zvonurile despre boala lui Putin se răspândesc de câteva luni. Unii au citat înregistrări video în care Putin apare tremurând sau încordat, drept dovezi că ar suferi de maladia Parkinson, chiar dacă experți în sănătate au contrazis afirmația.
În aprilie, o investigație de la Proekt Media a pretins că Putin a fost însoțit de doctori – inclusiv un chirurg oncolog pentru tiroidă – în deplasările efectuate între 2016 și 2019.
Raportul a mai afirmat că Putin ar fi suferit o operație cu mai mulți ani înainte, dar nu a spus direct că a fost diagnosticat cu cancer sau altă boală.
„Putin, otrăvit cu steroizi”
„Este oare posibil ca Vlad Otrăvitorul să fi sfârșit prin a se otrăvi pe sine însuși? Este”, a scris Sweeney.
„Nu este un om care se simte bine. Și asta provoacă o întrebare. Vladimir Putin, știind că nu mai are mult de trăit, ne-ar omorî pe toți?” Sweeney descrie urmările excesului de steroizi în cazul unui gangster britanic care lua atât de multe că în cele din urmă „a murit când i-a explodat inima”.
Comportamentul „hiperagresiv” afișat de Putin în ultimele luni i-ar fi amintit de „furia steroidică” a gangsterului.
Amintindu-și de vremea în care s-a întâlnit personal cu Putin pe când lucra pentru BBC în 2014, Sweeney spune că liderul părea atunci „distins, suplu” și vorbea „calm” cu el. Dar în timp ce în anii recenți Putin „arăta ca un jder sau o reptilă, cu o figură îngustă, zvelt”, Putin din 2022 „arată ca un hamster, cu obraji umflați, nesănătos”.
Ar fi putut să se otrăvească neintenționat Putin, cel acuzat de multă vreme că-i otrăvește pe cei care-l critică? Sweney spune că este plauzibil.
„Iar o asemenea soartă ar putea fi deopotrivă hazlie și ironic amară, ha ha, dacă Pacientul de la Kremlin n-ar avea controlul asupra celui mai mare arsenal din lume de arme nucleare, oricât de ruginite ar fi ele. Dar îl are”, scrie Sweney.