Potrivit declarațiilor PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, prezentate nu oricând, ci chiar la finalul predicii din Noaptea de Înviere, situația din oraș nu mai e o simplă neplăcere olfactivă, ci o realitate toxică asumată. ”Mai-Marii orașului au decis, cu bună știință, să ne otrăvească”, i-a anunțat PS Vincențiu pe cei peste 1500 de ialomițeni și călărășeni veniți să ia Lumină de la Catedrala Episcopală. N-a fost metaforă. A fost verdict.
Orașul în care mirosul a devenit politică publică
În Slobozia, lucrurile au evoluat spectaculos: nu mai vorbim despre administrație, ci despre un experiment chimic în aer liber. În timp ce cetățenii inspiră cu resemnare, instituțiile expiră explicații.
Pe scurt, avem o simfonie administrativă în care fiecare instituție cântă după ureche, iar rezultatul este o operă olfactivă în tonalitatea ”hidrogen sulfurat major”.
Iar în tot acest decor, autoritățile locale, de la Consiliul Județean, prin Primărie și până la Prefectură, joacă rolul clasic. ”Nu știm, nu e de la noi, dar facem și dregem” spun ”Mai-Marii Orașului”, într-o capitală de județe care nu mai iese din zodia mirosurilor pestilențiale. O poziție atât de bine exersată încât ar putea fi trecută în fișa postului.
Vincențiu, Episcopul care a spart tăcerea
Într-un peisaj în care tăcerea instituțională a devenit normă, intervenția lui PS Vincențiu pare aproape… revoluționară. Nu pentru că ar spune ceva spectaculos, ci pentru că spune ceea ce toată lumea simte și toți din administrație se codesc să recunoască și să remedieze: în Slobozia pute în continuu.
Să recunoaștem: nu e treaba unui episcop să facă audit de mediu. Dar când aerul devine imposibil de respirat, iar responsabilitatea se evaporă mai repede decât substanțele volatile, cineva trebuie să spună că Împărații administrației locale sunt goi. Sau, în cazul nostru, că orașul e intoxicat. Și o face fără echivoc, fără ”poate”, fără ”vom analiza”, fără ”înființăm o comisie”. Direct. Ca o sentință morală într-un oraș în care moralitatea a fost externalizată.
Administrația, între negare și parfum ieftin
Dacă ar exista niște premii pentru cea mai creativă evitare a responsabilității, administrația județeană și locală ar avea deja rafturile pline.
De la explicații tehnice până la pase elegante între instituții, totul pare construit ca un joc de ping-pong în care mingea este, desigur, vina, iar cetățenii sunt simpli spectatori cu nasul în batistă.
În tot acest timp, problema nu dispare. Se plimbă. Din cartier în cartier. Ca o campanie electorală olfactivă, doar că fără promisiuni. Însă cu efecte.
O lecție neașteptată
Ironia supremă? Lecția de responsabilitate publică vine dintr-o zonă de unde administrația nu se aștepta: Biserica.
Într-un moment în care liderii politici calculează costuri de imagine, PS Vincențiu livrează un adevăr simplu și incomod. Fără consultanți. Fără spin. Fără frică. Iar asta, într-un oraș obișnuit cu jumătăți de adevăr, e aproape scandalos.
Până când ”Mai-Marii orașului” vor decide să nu ne mai ”protejeze” cu emanații tolerate, rămâne măcar această consolare amară: cineva a spus lucrurilor pe nume.
Și nu oricine. Ci exact cel care, în mod normal, ar fi trebuit să vorbească despre Cer. Doar că, la Slobozia, problema e că nu mai ajungi la Cer fără să treci printr-un nor toxic de hidrogen sulfurat.
