Scenele s-au petrecut la o pensiune din municipiul Botoșani, după ce, întors recent în țară, după ce a muncit în străinătate, un bărbat a vrut ”să o facă lată”. Amatorul de distracție a închiriat o cameră pentru o noapte și a luat pentru a-I ține de urât și două prostituate relatează monitorulbt.ro.
Cum a ajuns o prostituată să fie reclamată la 112 pentru că nu-și merită banii
Era sâmbără seara iar petrecărețul nostru avea bani, avea planuri și avea și companie. Bărbatul a pus la bătaie aproape 1.000 de euro, atât pentru cazare, cât și pentru ”tratația” sa și a celor două femei. Bărbatul nu a fost zgârcit, sperând că va fi recompensat pe măsură. Lucrurile nu au decurs însă cum dorea amatorul de distracții tari iar duminică dimineață, imediat ce a expirat înțelegerea cu privire la serviciile sexuale, cele două escorte au dorit să primească sumele de bani promise.
de prestația uneia dintre ele, botoșăneanul a intenționat să le plătească diferit, iar de aici au început discuțiile. A urmat un scandal de zile mari iar ca să să îi arate tinerei care urma să primească mai puțini bani decât a fost înțelegerea că nu glumește, botoșăneanul a pus mâna pe telefonul mobil și a sunat la 112. El a reclamat nici una nici două că prostituata vrea bani mulți deși nu și-a făcut treaba cum trebuie.
Cum au reacționat polițiștii la reclamația ciudată la 112
Un echipaj de poliție a ajuns la pensiunea cu pricina, a cercetat cazul dar spre stupefacția reclamantului, primul sancționat a fost chiar el. Bărbatul a fost amendat pentru apelarea abuzivă a serviciului unic de urgență 112. Nici ”escorta” nu a scăpat, fiind amendată pentru atragerea de persoane, în locuri publice, în vederea practicării de raporturi sexuale spre a obține foloase materiale.”Bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 3.000 de lei, iar tânăra cu o amendă în valoare de 1.500 de lei”, a declarat pentru sursa citată Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.