Lilian Carp a venit cu aceste acuzații de la tribuna Parlamentului de la Chișinău, în timpul dezbaterilor privind votul proiectului de lege pentru reunirea Procuraturii Anticorupție (PA) cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), urmând să fie creată Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACO).
,,Cu atâta pledoarie apărați unii procurori, bandiți, mai ales că ați ieșit aici și ați vorbit despre unul care a fost scos numitul Stoianoglo. Așa de tare de dânsul…și mai ales că este în ,,alians” acum cu ăștia de la MAN. Pentru ce a fost scos Stoianoglo? Pentru că a dat drumul la un bandit care astăzi se află în Londra”, a afirmat Lilian Carp, făcând referire la oligarhul fugar Veaceslav Platon.
Lilian Carp, care deține funcția de ales pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), precum și pe cea de președinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, afirmă că Alexandr Stoianoglo ar fi expediat un demers privind eliberarea unui grup de traficanți de droguri pe vremea când era la conducerea Procuraturii Generale (PG).
,,Un bandit care era procuror a făcut un demers către Președinție pentru că atâta porcării a scris despre faptul că a fost grațiată o persoană de președinte, dar el a făcut coșcogemite demers când se afla în funcția de procuror general ca să fie eliberat un grup criminal organizat care se ocupă cu droguri și este scrisoarea acestui bandit care este procuror”, a punctat parlamentatul PAS.
Reacția lui Stoianoglo
Fostul procuror general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, susține că acuzațiile nu corespund cu realitatea.
,,Lilian Carp joacă rolul procurorului de mahala, fără probe, fără logică, fără rușine, se sufocă în propriile minciuni pentru care va veni timpul să răspundă. Dacă aș fi făcut un asemenea demers, unde este documentul? Unde este semnătura mea? Unde este decizia președinției? Nicăieri. Pentru că minciuna nu lasă urme.Adevărul e simplu: când nu ai realizări, inventezi dușmani. Când nu ai principii, devii Lilian Carp. Se zbate să pozeze în apărător al dreptății, dar propriul trecut îl trădează”, a notat acesta pe canalul său de Telgram.
Perdantul prezidențialelor 2024
Prorusul Alexandr Stoianoglo, care ar fi beneficiat de susținerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, precum și de cea a Kremlinului în cursa prezidențială din toamna anului trecut, este acum membru al Blocului Alternativa, alături de Ion Ceban, edilul Chișinăului și lider al MAN, Ion Chicu, președintele PDCM și Mark Tkaciuk, fost deputat comunist.
În cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, prorusul Alexandr Stoianoglo a acumulat 750.430 de voturi, ceea ce reprezintă 44,65 %, iar proeuropeana Maia Sandu, care a învins scrutinul, a fost votată de 930.139 de persoane, adică 55,35 %.
Alexandr Stoianoglo a fost procuror general în perioada 2019-2021, fiind suspendat din funcție din cauza suspiciunilor de corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. Ulterior, el a fost demis din funcție.