Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul și soția lui, în 2009/2010, ca urmare a unei sentinţe civile, au fost nevoiţi să părăsească apartamentul din Onești care a trecut în proprietatea unei firme.
Ce a făcut criminalul de la Onești înainte de a merge la apartament
„La data de 01.03.2021, fiind anunţaţi în prealabil de o persoană că în fostul lor apartament (nr. 11) se efectuează lucrări de renovare, soţii M.G. şi M.A. au plecat de la domiciliul lor din com. Bogdăneşti, jud. Bacău, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil”, susțin procurorii.
Gheorghe Moroșan și-a premeditat faptele!
Conform acestora, bărbatul a cumpărat dintr-un magazin din Onești 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de cm fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, acesta a luat cu el, de acasă, un cuţit, iar asupra lui au fost găsite, după săvârşirea faptei, și două spray-uri piper.
Inculpatul a intrat în apartamentul în care se aflau cei doi muncitori, angajați ai firmei care avea în proprietate locuința, pe care i-a amenințat și i-a legat cu clemele din plastic. Apoi, a încuiat ușa, folosind cheile ce se aflau în yală.
„La ora 11:48:39, conform fişei de eveniment, inculpatul M.G. a sunat la numărul unic de urgenţă 112 unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie. Inculpatul M.G. a condus victimele într-unul din balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările”, mai arată procurorii.
Când una dintre victime l-a lovit cu piciorul pe inculpat, acesta a început să îi agreseze pe cei doi cu cuțitul.
„În jurul orei 17:00, în timp ce inculpatul M.G. se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D. iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, M.G. a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 cm. După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul M.G. au părăsit balconul iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit”, susțin procurorii.
După ce au constatat că inculpatul a agresat victimele, polițiștii au intervenit prin spargerea uşii de acces in imobil.
„În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului M.G. în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână. După imobilizarea inculpatului M.G. personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale, atât celor două victime I.S. şi P.D. care prezentau plăgi înjunghiate dar şi agresorului care prezenta leziuni prin împuşcare”, se arată în comunicatul Parchetului.
Una dintre victime a fost transportată la Spitalul Municipal Oneşti, unde a decedat la scurt timp, iar a doua a fost supusă manevrelor de resuscitare la faţa locului, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.
Conform fişei de constatare preliminară medico-legală, cauzele decesului unei dintre victime sunt: hemoragie externă, secţiuni de vase femurale, tibiale, colodafragmatice, plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător, iar în cazul celei de-a doua victime sunt hemoragie internă, plăgi pulmonare, hemotorax, hepato-diafragmatice, plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător.
Procurorii susțin că inculpatul a fost audiat în 6 martie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde se află internat.