Prințul Paul Philippe al României a fost pus, vineri, pe lista persoanelor urmărite de Poliția Română, după ce a fost căutat acasă pentru aplicarea mandatului de arestare și nu a fost găsit. Surse din anchetă arată că acesta ar fi plecat în Portugalia.
Fotografia și detaliile despre Paul Philippe al României, cetățean român, născut în Franța, au fost postate pe pagina persoanelor urmărite de Poliția Română, pentru că nu s-a putut pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru trafic de influență, luare și dare de mită.
„La data de 17.12.2020 Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, fiul lui Mircea-Grigore si Helene-Henriette, născut la data de 13.08.1948 în Franta, loc. Paris, domiciliat în Mun. București, (…), condamnat la 3 ani si 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, arată IGPR.
Polițiștii au mers joi seara acasă la prințul Paul pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. După câteva minute petrecute în locuința acestuia, polițiștii au ieșit pentru că prințul nu era acasă. Soția sa, prințesa Lia, a refuzat să dea detalii cu privire la locul în care se află Prințul.
Acuzațiile aduse
Paul Philippe a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare în dosarul Ferma Băneasa.
Prințul Paul și Remus Truică merg la închisoare! Dan Andronic a scăpat cu suspendare!
Polițiștii din Ilfov l-au luat, joi seara, de acasă pe omul de afaceri Remus Truică, condamnat la 7 ani de închisoare în același dosar.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat joi verdictul în dosarul retrocedării fermei Băneasa. Astfel, Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare, oamenii de afaceri Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein la câte 5 ani de închisoare, iar prințul Paul a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.