„Nisipul va fi din ce în ce mai fin, e adevărat, acum sunt scoici. Domnule, da’ s-au inventat papuci, s-au inventat șlapi. Nu putem fi așa cârcotași! Eu îmi aduc aminte de când eram copil. Plaja era la fel de lată ca acum. Și eram și noi cetățeni ai patriei și ne doream și noi să bem un suc și ne duceam un sfert de oră până la plajă și înapoi”, a povestit Vergil Chițac.
Întrebat dacă nu se teme că va stârni un val de critici cu o asemenea recomandare pentru turiști, Vergil Chițac a spus: „Eu am fost acolo și așa am fost: am folosit papucii și șlapii și nu m-a deranjat foarte mult lucrul acesta. Adică, eu ce vreau să spun: știu că suntem în perioada asta postpandemică, știu că toți, cu toții, mai mult sau mai puțin, avem anxietăți, știu că ne-a fost greu, dar totuși, cum putem fi atât de cârcotași?”
Reabilitarea plajei din Mamaia naşte controverse în rândul turiştilor. Oamenii sunt nemulţumiţi că nisipul nu mai este fin ca altădată, plaja este prea lungă, iar apa devine brusc adâncă după cel mult 20 de metri de mal. În plus, salvamarii atenţionau că anul acesta turiştii trebuie să îi asculte şi să nu depăsească geamandura, deoarece îşi riscă viaţa.
În urma lucrărilor de lărgire, stațiunea Mamaia are din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 de hectare.