Cei care vin prima dată aici, la Primăria din Fetești, și nu cunosc această situație, constată că găsirea imobilului este o primă provocare. GPS-ul te aduce într-o zonă cu mai multe blocuri, dar nu te gândești că într-unul dintre ele ar putea fi chiar sediul primăriei.
https://www.facebook.com/watch/?v=2309602119513636
Angajații funcționează în apartamente decomandate de 2 sau 3 camere și nu în birouri, așa cum suntem obișnuiți în mod normal, iar la intrarea în scara blocului, avizierul nu este cu lista datoriilor la întreținere, ci cu anunțuri de interes public.
Taxele și impozitele pe care localnicii le plăteau la etajul 2 deveniseră o situație destul de dificilă pentru persoanele cu dizabilități, așa că, de curând, acest departament a fost mutat la parter, acolo unde accesul este mai facil.
S-a ajuns la această situație pentru că fosta clădire a primăriei a fost declarată imobil cu risc seismic ridicat, așa că funcționarii și primarul din acea perioadă au fost evacuați.
Sunt făcute acum demersuri pentru construirea unei noi clădiri, iar în câțiva ani toți angajații de aici speră să se mute din bloc într-un sediu al primăriei, așa cum ar trebui.











