Rechizitoriul a fost întocmit de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, iar instanța de judecată a admis rechizitoriul și a respins contestația făcută de fostul primar liberal Ion Ianăși. Alături de el a mai fost trimis în judecată și omul de afaceri care a realizat WC-ul de lux.
Lucrarea a costat 100.000 de euro și a fost realizat în perioada 2018-2019 de către o firmă de casă a fostului edil, care a realizat numeroase lucrări în localitate. Anchetatorii au constatat că lucrarea a fost supraevaluată și că s-au întocmit documente în mod fictiv pentru a acoperi sumele alocate. În același dosar penal a fost trimis în judecată și dirigintele de șantier, care ar fi închis ochii la neregulile comise.
„Școala nu urmează să se închidă în perioada următoare“
Grupul sanitar a fost construit la școala primară din satul Andreești, unde învață 35 de elevi. Marius Vijulan, viceprimarul cu atribuții de primar, spune că grupul sanitar a fost recepționat și că funcționează: „WC-ul a fost construit la Școala primară din Andreești. Grupul sanitar a fost recepționat. Este proces verbal de recepție la finalizarea lucrării. Este funcțional și este folosit de elevi și cadrele didactice. Din ce cunosc, WC-ul a constat aproximativ 500.000 de lei. Au fost multe persoane de la școală audiate în acest dosar penal, inclusiv muncitori care au lucrat la acest WC. Dispune de grupuri separate pentru fete și băieți, inclusiv pentru persoane cu dizabilități. Este chiar modern. Eu nu știu ce s-a întâmplat în timpul lucrărilor. La școala respectivă învață 35 de copii și sunt două doamne învățătoare. Școala nu urmează să se închidă în perioada următoare“.
Fostul primar riscă să ajungă în închisoare
Ion Ianăși a mai fost condamnat, în urmă cu aproape un an, la o pedeapsă de doi ani și nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. Instanța de judecată a mai decis atunci că acesta nu mai are voie să ocupe funcții publice timp de patru ani. Primarul a fost acuzat de procurori că a dispus plata integrală a lucrărilor la un pod din comună, fără ca acestea să fi fost finalizate.
O nouă condamnare i-ar putea aduce primarului o pedeapsă cu executarea. Fostul primar al localității Vladimir s-a pensionat pe caz de boală.