Putin este al treilea lider de stat în exercițiu căruia i s-a emis un mandat de arestare al CPI, după Omar al-Bashir din Sudan și Muammar Gaddafi din Libia.
Germania va trebui să-l aresteze pe Vladimir Putin dacă acesta va intra pe teritoriul german și dacă Curtea Penală Internațională va cere statelor semnatare executarea legii, a declarat ministrul german al Justiției, Marco Buschmannț.
„Mă aştept ca CPI să abordeze rapid Interpolul şi statele contractante şi să le ceară aplicarea (mandatului/legii – n.red.)”, a spus Buschmann, conform Bild.
Bild amintește că Olaf Scholz, cancelarul german, a salutat decizia în timpul călătoriei sale în Japonia.
Pe 6 martie, Biroul Naţional de Informaţii al Ucrainei a raportat că Rusia a răpit peste 16.000 de copii ucraineni. Doar 125 dintre ei au fost returnați în Ucraina, amintește Kyiv Independent.