Și cum altfel? În mod tradițional, mental programat, românul nu „ocupă loc”, ci „prinde loc”. La fel cum prinde un ste de tigăi la o promoție, sau o pungă cu pomineți la parastasul unei mătuși obscure. În aceeași logică a nației, summitul NATO de la Haga a devenit o horă internațională a îmbulzelii, în care țările mai mici dau din coate, din buricele degetelor și din amintirile de la CAP, ca să prindă un loc în față. Iar Nicușor, acest Robin Hood al urbanismului oengist și al matematicii emoționale, a ajuns lângă Trump nu pentru că a fost așezat acolo de organizatorii evenimentului, ci pentru că, domnule, a țâșnit, a îmbrâncit în stânga și în dreapta, a dat din coate, s-a îmbulzit…
E fascinant cum România profundă, aceea care confundă politica externă cu ora de religie și summitul cu ruga de hram, refuză să accepte un lucru simplu: că lumea nu funcționează după obiceiul nostru milenar de a te înghesui ca să „vezi mai bine” și să pupi poala popii printre coate. Nu, la dineurile regale nu se stă unde apuci, nu se aruncă pălăria pe scaun ca la cununia civilă, nu există „împins subtil cu burta”. Există reguli.
Dar ce contează? Asta e viziunea suveraniștilor noștri de ocazie, care se visau Președinți. Ooameni care cred că NATO e un bâlci planetar și că Regele Țărilor de Jos își face planul de protocol în funcție de cine vine cu pachet de acasă. Pentru acești comentatori de Facebook cu freze de Revoluție neterminată, președintele nostru nu s-a conformat unui protocol, ci s-a strecurat.
Pe același ton iluminat cu gaz rusesc de brichetă made in China, presa de chitanțier, acel amestec de online plătit la kilogram și televiziuni cu miros de ciorbă reîncălzită, a decretat că președintele „a fost plasat strategic” lângă Trump. În mințile ”jurnaliștilor”, a fost vorba de o combinație între „a avut noroc”, „a avut pe cineva sus” și „a pus mâna pe loc ca la concert la Salam”. Eventual, un consilier a tras ceva sfori pe baza milionului livrat anterior către firma de lobby din ograda lui Trump de perdantul Simion.
Suveraniștilor, imaginea cu Nicușor în spatele lui Trump le-a încurcat axele cosmice: ba că suntem colonie, ba că am pătruns în cercurile oculte ale puterii, ba că Nicușor e mason, reptilian sau, mai rău, filatelist globalist. Laolaltă, ”Georgiștii” și ”Georgeștii” fost nevoiți să-și rescrie narativul în timp real, transpirând între două live-uri despre forțele întunecate care controlează ONU și o postare despre cum se vaccinează morcovii cu țuică dacică în sol românesc.
Ce nu pricep, bieții, e că în lumea mare, în care nu se mănâncă fasole la borcan pe treptele istoriei, nimeni nu „prinde loc”. Lumea aia are protocoale, liste, ordine, reguli clare, pe care nu le poate digera stomacul daco – rusesc antrenat cu „merge și-așa”, adică acel organ pentru care orice organizare e suspectă, orice fotografie oficială e un aranjament, și orice poziție bună e rezultatul unui „șmen geopolitic”. Ce nu înțeleg acești profeți ai nimicului e că politica reală nu e petrecerea de Revelion de la restaurantul „Km. 69”, unde cine ajunge primul ia masa mai departe de boxe. Nu merge cu „șefu’, mă bagi și pe mine?” sau „n-ai un loc liber mai în față?”. Dar, deh, cum să le explici asta unor oameni care cred că ONU e o franciză de cafenea și că NATO îți dă cartele de benzină dacă ești ascultător?
În concluzie, în bătălia de la Haga, care nu există, evident că nu a învins nimeni. A fost vorba doar de o recunoaștere a unui statut (vă convine sau nu, Nicușor e Președintele) și de poză. Cu reguli. Cu protocoale. Cu civilizație. Lucruri pe care, în România, le mai întâlnim doar în manualele școlare pe care le ignorăm din clasa a IV-a.
Nicușor Dan a apărut lângă Donald Trump. Nu pentru că s-a îmbulzit, nu pentru că „a prins loc”, nu pentru că i-a făcut semn unuia din staff-ul regal că are țuică în buzunar. Ci pentru că acolo a fost așezat. Dar poate că adevărul e prea simplu. Mai simplu decât viața trăită în bula unde orice gest e o conspirație, orice protocol e o trădare și orice poziție într-o fotografie e „semn” că „ne vând ăștia țara iar”.
Până una-alta, să ne rugăm ca la următoarea fotografie de grup, pe la ONU, Nicușor să prindă loc lângă Papa. Să vezi atunci ce explozie de teorii, și câtă spumă pe tastaturile patriei.
