Femeia a demisionat lunea trecută, pe 22 august, pentru a putea continua relația cu deținutul acuzat de omor calificat, trafic de droguri, prostituție, șantaj și evaziune fiscală. Acesta din urmă a fost între timp eliberat din arestul preventiv.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor transmite că în anul 2021, femeia ofițer a fost „premiată” cu majorarea cu 50% a salariului, pe o perioadă de trei luni, „pentru lucări de excepție și misiuni speciale. Sindicaliștii se întreabă ironic „care au fost acele lucrări de excepție și misiuni speciale?”.
Femeia s-a răzgândit
De cealaltă parte, interlocul Marian Beja a fost eliberat din arestul preventiv pe 13 august, iar femeia ofițer a demisionat câteva zile mai târziu.
„Însă, în scurt timp idila cu infractorul s-a destrămat, iar femeia ofițer iși dorește reîncadrarea în sistemul penitenciar”, anunță sindicatele din penitenciar.
Pe 28 iulie, Curtea de Apel București a decis să înlocuiască în cazul lui Bejan arestul preventiv cu arestul la domiciliu. El se afla în arest din 2 octombrie 2020.
Potrivit DIICOT, Marian Bejan ar fi fost liderul unei grupări deosebit de violente care se ocupa cu activități de proxenetism în vestul Europei. În martie 2021, Bejan a fost trimis în judecată pentru o mulțime de infracțiuni printre care proxenetism, spălare de bani, șantaj și instigare la omor.