Poliţia Capitalei susţine că poliţistul s-a aplecat asupra victimei pentru a vedea în ce stare este şi că el a sunat primul la 112.
O femeie care pretinde că a fost martoră la ceea ce s-a întâmplat imediat după accidentul din Sectorul 1 al Capitalei a declarat, joi seară, la Antena 3, că poliţistul care se afla la volanul maşinii implicate a împins cu piciorul trupul fetiţei, care a fost aruncat zeci de metri în urma impactului cu autospeciala. Femeia a mai povestit că abia apoi poliţistul s-a aplecat şi a întors trupul fetei din gura căreia curgea sânge.
De altfel, Antena 3 a dat publicităţii o fotografie în care se vede pantoful unui bărbat lipit de trupul copilei.
Reprezentanţii ONG-ului Luptăm pentru România au postat pe pagina de Facebook a organizaţiei un mesaj în care susţin că poliţistul aflat la volanul maşinii nu se afla în misiune. “Conform martorilor, poliţistul care era singur în maşină a fost luat de la locul accidentului de către o maşina tip SUV, nicidecum cu autospeciala Poliţiei. Ba mai mult, maşina condusă de poliţistul criminal NU ERA IN MISIUNE, neavând semnalele acustice sau luminoase în funcţiune, acestea fiind pornite abia după accident. Viteza autospecialei condusa de criminal era atât de mare, încât maşina s-a oprit la peste 50 de metri de locul impactului”, au scris reprezentanţii ONG-ului pe reţeaua de socializare. Aceştia au mai susţinut că la locul accidentului “şi-au făcut prezenţa zeci de poliţişti de la trupele speciale”. “Primul apel în sistem 112 a fost formulat de poliţistul implicat în evenimentul rutier, prin care a solicitat sprijin medical pentru persoanele rănite. După producerea evenimentului rutier, poliţistul s-a aplecat asupra uneia dintre victime pentru a vedea în ce stare se află. Imediat a accesat telefonul mobil, pentru a formula apelul”, a precizat Poliţia Capitalei.
Maşinăade poliţie a lovit, joi, două fete care traversau strada în Sectorul 1 al Capitalei, la faţa locului fiind direcţionate mai multe echipaje medicale, dar şi de poliţie. O fată de 13 ani, pentru care s-au aplicat la faţa locului manevre de resuscitare, a murit, iar alta, de 11 ani, cu multiple răni, a fost transportată la Spitalul “Grigore Alexandrescu”. Ea este cooperantă, conştientă, are fractură de gambă şi rămâne pe sectia de Ortopedie pentru observaţie şi îngrijiri, au transmis reprezentanţii unităţii sanitare.”Colegii de la Brigada Rutieră efectuează cercetarea la faţa locului şi urmează ca un procuror să preia cercetarea la faţa locului”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
Ea a precizat că poliţistul care a provocat accidentul rutier a fost cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero.
Întrebată dacă maşina de poliţie avea semnalele acustico-luminoase şi dacă era în misiune la momentul producerii evenimentului rutier, Diana Sarca a răspuns: “Urmează să se stabilească în cadrul anchetei. Se va stabili în ce direcţie se deplasa, se vor stabili inclusiv detalii tehnice, dacă se foloseau sau nu se foloseau semnalele luminoase acustice, care era misiunea în care era angrenat poliţistul”.
Ea a precizat că doar şoferul se afla în maşina de poliţie. Acesta urmează să fie audiat, la fel şi martorii accidentului.
Diana Sarca a explicat că vor fi luate în considerare şi eventuale filmări ale accidentului.