Un magazin fusese jefuit și, cu toate că erau în apropiere, poliţiştii au continuat să joace Pokemon Go. Au fost, însă, văzuți de un alt polițist, care a raporat totul, scrie BBC.
Incidentul a avut loc în aprilie 2017, dar cazul a ieșit recent la iveală, după ce au fost făcute publice documentele instanței care a judecat cazul.
Cei doi polițiști i-au spus mai târziu unui sergent, care încercase să-i contacteze pentru a le oferi ajutor, că nu au auzit stația. Imaginile camerei plasate în mașină au arătat însă că ei au discutat despre apel, dar n-au vrut să răspundă. În schimb, au fost surprinși vorbind despre prinderea Pokemonului, în timp ce conduceau către diferite locații unde s-ar fi aflat alți Pokemoni care le apăreau pe telefoanele mobile.