PNL a ieșit azi din marea sa dilemă existențială: cu cine e mai bine să guvernezi? Cu USR, care nu știe să fure cum trebuie, sau cu PSD, care nici de-al dracu nu vrea să împartă? Pe coșul sediului PNL din Modrogan a ieșit în sfârșit fum roșu, semn că liberalii au căzut în sfârșit de acord cu social – democrații, punând pe foc echipamentul lolo al lui Superman Cîțu.
Ca urmare a celei mai recente înțelegeri, policienii celor două pertide beligenrante au preluat sistemul de lucru din perioada de activitate a actualilor rezerviști din Doi și-un Sfert, SIE, SRI, DIM, DGIA, SPP și DSS, care în momentul de față sunt senatori, deputați sau miniștri.
Conform noii înțelegeri, premierul va fi asigurat prin rotație, în ture de 12 cu 24 de ore sau 12 cu 48, aceasta îmnsemnând că prim-miniștrii celor două partide vor fura, pardon, vor guverna o jumătate de zi și apoi vor avea cu 24 ore liber la dormit, după care vor reveni la serviciu alte 12 ore, pentru a primi apoi, preț de două zile, liber la ciordit.
Liberalii și pesediștii au găsit chiar și răspunsul la chinuitoarea întrebare ”frate, furăm, furăm (adică, guvernăm), dar în timpul ăsta cine șine de șase?”, postura de paznic la locul faptei fiind rezervată în structura noii Coaliții eternilor parteneri de la UDMR.