Daea a explicat, într-o emisiune la Antena 3, procedeul prin care agricultorii verifică starea culturilor de porumb:
- ”Un știulete când l-a luat un agronom în mână se uită la trei lucruri: În primul rând dacă e cald. Și acela era fierbinte (din imaginea în care Daea verifica un știulete, n.red.) În momentul în care desfaci pănușile și ai luat ciocălăul în mână e temperatura atât de ridicată, aproape de încălzești”.
Daea s-a făcut remarcat, mai ales în primele mandate, prin declarații și povestiri hilare despre fermieri, coromorani și oi.
Într-unul dintre episoade, Daea a povestit cum a găsit unul dintre fermierii pe care i-a vizitat într-o duminică:
- ”Duminică, în zi de relaxare, iscusitul fermier a considerat mai importantă verificarea manuală a operațiunii de castrare a plantelor-mamă”.
În alte cazuri, Daea a comparat sacrificarea porcilor bolnavi de pestă cu Holocaustul, a adus elogii oilor concluzionând că oaia ”este o statuie vie” și a început un război împotriva cormoranilor, spunând că populația de pește are de suferit din cauza acestora și că s-au înmulțit atât de mult încât ”fac baie în piscine”.
(min. 05:45)