În cazul beneficiarilor Legii 303 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.572 lei, din care 19.756 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.256 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna iunie 732 persoane. Pensia medie era de 5.815 de lei, din care 2.547 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 714 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.054 de lei (2.494 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.364 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.512 de lei, din care 7.507 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 550 de persoane, media fiind de 8.493 de lei, din care 2.800 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.650 de pensionari, pensia medie fiind de 5.136 de lei, din care 2.454 de lei suportaţi din bugetul de stat.