La data de 10 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti, au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de deţinerea în afara unui antrepozit fiscal de produse accizabile, transportul inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizarea sau oferirea spre vânzare a produselor energetice, vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, pescuitul, deţinerea, transportul şi comercializarea sturionilor capturaţi pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale.
“Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada august – decembrie 2024, 4 persoane cercetate ar fi achiziţionat cantităţi de combustibil, ulterior, acestea fiind comercializate către persoane fizice şi juridice, din judeţul Brăila. De asemenea, cele 4 persoane cercetate ar fi pescuit şi comercializat peşte din specia sturion, în localitatea Giurgeni şi ar fi practicat vânătoarea fără a deţine permis de vânătoare. Astfel, la data de 10 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare 13 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Ialomiţa şi Brăila”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Ialomiţa.
Cu ocazia desfăşurării percheziţiilor, poliţiştii au indisponibilizat 2.465 de litri de motorină şi 510 litri de benzină şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor 170.546,5 lei.
Totodată, la una dintre locaţii au fost descoperite şi ridicate 18 kilograme de peşte, din specia sturion şi 3 dispozitive artizanale pentru pescuit electric.
Astfel, în urma verificărilor continuate de poliţişti, cele 4 persoane cercetate au fost reţinute,pentru 24 de ore şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, urmând a fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, precizează IPJ Ialomiţa.
Activitatea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor de investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, criminalistică, Biroului pentru Protecţia Animalelor, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.