Potrivit unor surse judiciare citate de agenţiile de ştiri, instituţia vizată de percheziţii este Vama Sculeni.
Mai exact, poliţişti şi vameşi de la Vama Sculeni sunt acuzaţi că luau mită de la şoferi pentru a nu controla maşini de marfă care aduceau colete din Republica Moldova.
Procurorii anunţă oficial doar că fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, în cursul anului 2023.
Ofițeri de poliție judiciară din mai multe județe au făcut şi marți percheziții în 26 de locații din Dolj, într-o cauză care vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție de care sunt bănuiți mai mulți agenți de poliție de frontieră din Calafat.
Poliția de Frontieră Română a acordat sprijin pentru documentarea cauzei atât la Calafat, în județul Dolj, cât și la Sculeni, județul Iași.