Patriarhul Daniel a explicat că, deşi pictura Catedralei Naţionale a fost sfinţită în forma realizată până în acel moment, lucrările nu sunt încă încheiate, relatează agenţia de presă Basilica a Patriarhiei.
„Mai sunt, însă, părți din Catedrală care au fost acoperite cu pânză, pe care era pictat provizoriu chipul sfinților sau reprezentări din Sinoadele Ecumenice”, a spus Patriarhul Daniel.
„Mai sunt unele icoane de pictat în pronaos şi, în mod special, trebuie pictaţi pereţii Paraclisului Catedralei Naţionale, care se află la demisolul lăcaşului de cult. Mai sunt, de asemenea, câteva icoane de pictat cu chipul sfintelor femei românce care au fost canonizate anul trecut”, a completat liderul BOR.
Patriarhul Daniel a adresat un apel direct credincioşilor pentru „sprijin financiar”: „Vă rugăm ca, atunci când aveţi posibilitate, dumneavoastră şi prieteni şi cunoştinţe, rând pe rând, să îi îndemnaţi să ofere un ajutor financiar, după posibilităţi, pentru pictura Catedralei”.
Lucrările continuă
Părintele Nicolae Crîngașu, consilier patriarhal coordonator la Sectorul monumente și construcții bisericești al Administrației Patriarhale, a enumerat recent ce lucrări mai sunt de făcut la Catedrala Națională.
„Mai avem în toată catedrala, în tot naosul şi pronaosul şi foaierul, de făcut instalaţia electrică de încălzire în pardoseală şi pardoseala finită, care şi ea va fi din marmură, aşa cum avem şi pe solee şi în Sfântul Altar. (…) Tot în catedrală mai avem de pictat o mare parte din pereţii pronaosului şi ai cafasului, unde cântă corul”, a explicat coordonatorul lucrărilor de la Catedrală pentru Radio Trinitas.
Basilica menționează și modalitățile (numerar, SMS, virament bancar etc.) prin care cei care doresc pot ajuta la finalizarea picturii în mozaic și altor lucrări adiacente de la Catedrala Națională.











