Abia la al treilea apel, când, în final, a răspuns un alt operator, familiei i s-a trimis o ambulanță.
Dialog între părinții copilului și un dispecer 112
Dispecer 112: Ambulanța
Tatăl copilului: Alo! Sărut mâna. Zigor Iosif mă numesc. Fetița urinează și când urinează plânge. Poftim?!
Dispecer 112: Medicul de familie, domnule!
Tatăl copilului: La ora asta nu am medic de familie.
Dispecer 112: Aveați până acuma… Dar dă-mi-o pe mamă, vorbesc cu… Păi vorbiți doamnă, dumneavoastră, că sunteți mamă!
Mama copilului: Am observat că când urinează, plânge.
Dispecer 112: Că când…
Mama copilului: Am schimbat-o de pampers, am șters-o și i-a curs sânge.
Dispecer 112: Aha, mno…
Mama copilului: Asta-i problema… că dacă observam mai repede, normal că mergeam la medicul de familie…
Dispecer 112: Și acum Ambulanța ce poate să vă facă, doamnă?!
Mama copilului: Să o ducem la Urgențe, să îi facă analiză de urină.
Dispecer 112: Asta nu e o urgență!
Tatăl copilului: Deci nu e o urgență…
Dispecer 112: Păi da, sunați medicul de familie, poate vă dă telefonic un tratament pentru asta, domnu’.
Tatăl copilului: Dacă fata pățește ceva, dumneavoastră răspundeți!
Dispecer 112: Eu nu răspund de ea, răspunzi dumneata și nevasta dumitale, că sunt ai voștri copiii, eu pe ai mei mi i-am crescut. Nu mă înveți tu pe mine la ce sunt obligată să trimit!
Discuția a avut loc în noiembrie 2020, dar părinții au obținut-o abia acum de la STS și au făcut-o publică.
DSU a ordonat o anchetă la Ambulanța Cluj
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat declanșarea unei anchete în cazul operatorului Serviciului de Ambulanță Cluj care a certat doi părinți care au cerut ajutor la 112 pentru copilul lor. Incidentul a avut loc în urmă cu trei luni.
DSU anunță că a început o anchetă disciplinară în cazul operatorului de la Serviciul de Ambulanță Cluj.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, care vizează o înregistrare dintre aparținătorul unei fetițe și un operator al Serviciului de Ambulanță Cluj, prin apel la numărul unic de urgență 112, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Departamentul pentru Situații de Urgență s-a sesizat cu privire la această speță și a solicitat declanșarea unei anchete disciplinare împotriva operatorului SAJ Cluj”, au transmis, marți, reprezentanții DSU.
Conducerea DSU a stabilit că operatorul Serviciului de Ambulanță a avut un comprotament total neprofesionist.
„Totodată, conform celor sesizate, precizăm că ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist și nu vom admite ca astfel de situații să fie tolerate, acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgență de a răspunde prompt și eficient cetățenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgență 112”, au precizat cei de la DSU.
Incidentul s-a produs în luna noiembrie, anul trecut, dar cazul a ajuns în atenția autorităților după ce tatăl copilului a publicat înregistrarea discuției telefonice. Conform înregistrării, operatorul telefonic are o atitudine arogantă și le răspunde părinților care anunțau că bebelușul lor urinează sânge că nu este o urgență și că trebuie să meargă la medicul de familie. După mai multe apeluri, copilul a fost luat de o ambulanță, iar acum este în afara oricărui pericol.